Cei şase pompieri de la ISU Sălaj care, timp de 10 zile, s-au luptat cu flăcările în incendiile de pădure din Grecia au fost felicitați de prefectul Dari Toma.
În cadrul unei întâlniri care a avut loc miercuri, conducerea Instituţiei Prefectului Sălaj a ţinut să le transmită personal celor şase salvatori aprecierea pentru profesionalismul, curajul şi devotamentul de care au dat dovadă în cadrul misiunii de 10 zile de pe insula Evia.
Colonelul Pop Florin, șef al centrului operațional județean și comandantul misiunii din Grecia, locotenent-colonelul Opriş Florin, comandantul Detașamentului de pompieri Zalău, plutonierul adjutant şef Bârsan Gabriel Rad, plutonierul adjutant şef Bica Sergiu, plutonierul major Crişan Răzvan Bogdan şi plutonierul Cristea Andrei sunt cei șase pompieri sălăjeni care au făcut parte din grupul de 108 pompieri români ce s-au alăturat echipelor de intervenție din Grecia.
“Ca cetăţean al acestui judeţ, m-aţi făcut să mă simt mândru că sunt sălăjean, atunci când am văzut reacţiile naţionale şi internaţionale privind modul curajos în care aţi intervenit pentru lichidarea incendiilor din Grecia. Ca prefect, am fost din nou mândru că v-aţi îndeplinit profesionist şi eficient misiunea încredinţată de Ministerul Afacerilor Interne. Iar mândria a fost cu atât mai mare cu cât colonelul Florin Pop a fost șeful detașamentului de pompieri români în Grecia. Şi ca sălăjean şi ca prefect, sunt, astăzi, bucuros că v-aţi întors acasă sănătoşi, pentru că acesta este cel mai important lucru pentru familiile, prietenii şi colegii voştri. Felicitările mele, atât în nume personal cât şi ca reprezentant al Guvernului în teritoriu. A fi pompier nu e o simplă meserie, e o vocaţie care cere curaj, dăruire, coordonare, eficienţă şi multă muncă, iar voi aţi dovedit din plin toate aceste calităţi pe insula Evia”, a precizat, în cadrul întâlnirii, prefectul Dari Toma.
“Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor pentru devotamentul arătat şi familiilor acestora, pentru răbdare şi înţelegerea lor privind importanţa acestei misiuni. Sunt convins că cei de acasă au trecut prin emoţii foarte mari, atunci când posturile de televiziune au transmis imagini cu flăcările foarte mari şi problemele cauzate de incendiile din Grecia. Cât priveşte oficialităţile din Grecia, am avut o colaborare foarte bună cu oficialul de legătură elen. Ne-a transmis planul de acţiune în fiecare zi, locaţia în care să acţionăm, iar ordinele venite de la nivel central ne-au fost transmise foarte rapid, pentru a le putea pune în aplicare. Nu în ultimul rând, recunoştinţa localnicilor ne-a făcut să putem trece peste oboseala inerentă, apărută după câte şase ore de intervenţie. Când îi vedeai cât sunt de recunoscători pentru că suntem acolo şi-i ajutăm, treceai peste orice oboseală. Mai ales la plecare au avut o reacţie deosebită, care pe mine m-a impresionat, aplaudându-ne la scenă deschisă”, a spus colonelul Florin Pop.
Pentru curajul și modul exemplar în care și-au îndeplinit misiunea, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a dispus avansarea în grad la excepțional a tuturor pompierilor care au participat la misiunea desfășurată în Grecia, precum și acordarea Emblemei de Onoare a MAI colonelului Florin Pop, șeful detașamentului de pompieri români care au acționat în Grecia şi a Emblemei de Onoare a DSU tuturor pompierilor participanţi la acţiune.