Pilotul Alexandru Rad surprinde din nou cu o performanță de senzație. În weekend, puștiul de 10 ani s-a clasat pe prima poziție a podiumului la International Karting Masters, aducând trofeul primei etape a acestei competiții în Sălaj.

Desfășurată în perioada 6-8 august pe circuitul de la Prejmer, județul Brașov, competiția a inclus trei curse, una sâmbătă, respectiv două duminică.

În două din cele trei manșe, Alexandru Rad a reușit să treacă primul linia de sosire, în timp ce în ultima manșă s-a clasat pe poziția a doua, la mai puțin de o sutime distanță de ocupantul primei poziții.

În clasamentul general, Alexandru Rad s-a clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, aceasta fiind cea mai bună performanță de până acum pentru pilotul zălăuan care și-a făcut debutul în competițiile de karting abia anul trecut.

Etapa a doua din cadrul International Karting Masters va avea loc în perioada 8-10 septembrie, la Târgu Secuiesc, iar Alexandru Rad e hotărât să obțină, din nou, cea mai strălucitoare medalie.

Sursa foto: Karting Masters