Sălăjeanca în vârstă de 20 de ani care, în 2019, și-a vândut copilul nou-născut unui bărbat din Huedin a fost condamnată la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare. Aceeași pedeapsă a primit și cumpărătorul. Curtea de Apel Cluj i-a achitat pe cei doi pentru infracțiunea de trafic de minori, pe motiv că nu există probe în acest sens, și i-a găsit vinovați doar pentru infracțiunile de fals în declarații și fals intelectual.

Sălăjeanca și bărbatul din județul vecin fuseseră trimiși în judecată de DIICOT în 2019, pentru trafic de minori.

Potrivit rechizitoriului întocmit atunci, inculpata R.A., în vârstă de 20 de ani, din judeţul Sălaj, a dat naştere unui copil la Spitalul Orăşenesc Huedin, ocazie cu care a fost abordată de inculpatul M.N., în vârstă de 54 de ani, din judeţul Cluj, care i-a propus să îi cumpere nou-născutul. Bărbatul i-a oferit 15.000 lei, sumă pe care urma să o achite în două tranşe, respectiv 1.000 euro în momentul întocmirii certificatului de naştere, iar diferența în momentul în care copilul împlineşte vârsta de un an.

“Pentru a da aparenţă de legalitate vânzării-cumpărării minorului nou-născut, având în vedere că inculpata R.A. a fost de acord cu propunerea inculpatului M.N., cei doi au convenit să declare în fals că inculpatul M.N. este tatăl biologic al minorului, acesta să-l recunoască şi pe cale de consecinţă să intre în posesia lui, pe o cale aparent legală, respectiv ca părinte al său”, au explicat procurorii DIICOT.

La Oficiul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oraşului Huedin, cei doi inculpați au dat câte o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că inculpatul M.N. este tatăl biologic al copilului, în urma unei relaţii pe care aceştia ar fi avut-o anterior. După ce a fost obţinut certificatul de naştere, inculpatul i-a plătit femeii 2.100 de lei din prima tranșă promisă, de o mie de euro.

“Din cele menționate mai sus rezultă că, sub aspectul laturii obiective, nu sunt întrunite cerințele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de minori reținută în sarcina inculpaților, în mod evident faptele nefiind săvârșite în vederea transferării minorului în scop de exploatare, de ținere în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire. (…) Instanța a apreciat că acest scop al exploatării minorului nu este întrunit în speță, cât timp <transferul> minorului s-a realizat pentru ca acestuia să i se ofere o șansă la viață normală, la educație, la creștere în condiții decente, de a se dezvolta armonios fizic și psihic alături de o familie care își dorea un copil și avea posibilitățile materiale de a-l crește și educa în condiții optime, pe care inculpata nu i le-ar fi putut oferi, neavând posibilitatea și nici dorința de a-l crește (întrucât, așa cum am arătat mai sus, minorul nu a fost recunoscut de tatăl biologic, inculpata mai avea în grijă un alt copil minor, de asemenea nerecunoscut de tatăl biologic, precum și faptul că trăia în condiții de sărăcie extremă, abia putându-se întreține de pe o zi pe alta). (…) Calea aleasă de către inculpați pentru încredințarea spre creștere și educare a copilului nou-născut familiei inculpatului a fost una ilicită, nelegală, prin săvârșirea unor infracțiuni de fals recunoscute de altfel de către ambii inculpați, însă faptul că inculpații au încercat să ocolească în această modalitate procedurile legale de adopție nu poate conduce automat la concluzia că scopul urmărit de către inculpați a fost acela al exploatării minorului”, scrie în hotărârea pronunțată luna trecută de Curtea de Apel Cluj.

Un sălăjean are de stat 11 ani după gratii pentru că a vrut să vândă copilul concubinei

În 2014, un sălăjean a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la 11 ani de închisoare, după ce a încercat să vândă, pentru cinci mii de lei, unei familii din Iași, băieţelul în vârstă de 10 luni al concubinei sale.

Inițial, bărbatul din Iași a abordat-o pe mama copilului, o tânără de etnie romă care cerşea adesea cu cel mic în braţe în intersecţiile din Zalău. Pentru că ea a refuzat să vândă copilul, prețul oferit în prima fază fiind de 10 mii de lei, în “afacere” a intervenit concubinul, un bărbat condamnat în mai multe rânduri la închisoare. Acesta a încercat să o convingă pe femeie, bătând-o, să fie de acord cu vânzarea copilului. Bebelușul a fost vândut în cele din urmă familiei din Iaşi, după ce concubinul a reuşit să fie trecut ca fiind tatăl natural al copilului în certificatul de naştere, deși testele ADN au infirmat acest aspect.

Concubinul a fost condamnat la 11 ani de închisoare, plus un spor de pedeapsă de 393 de zile pentru că fusese eliberat condiționat din închisoare cu doar câteva luni înainte de săvârşirea faptei. Cumpărătorul din Iași a fost condamnat și el la 10 ani de închisoare cu privare de libertate pentru trafic de minori, fals în declarații și fals intelectual. Soția acestuia a primit în primă instanță, la Tribunalul Sălaj, o condamnare de şase ani de închisoare cu executare, dar Curtea de Apel Cluj a scăpat-o de detenție și a pronunțat în cazul său o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare.