La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat, în ședința din 28 iulie, o hotărâre prin care sunt introduse 7 denumiri comune internaționale (DCI, substanțe active) în lista cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi cu denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.
Cele 7 medicamente unice vizează, în principal, afecțiuni din cadrul programelor naționale de sănătate. Două medicamente sunt destinate bolilor oncologice (DCI Olaparibum și DCI Apalutamidum), un medicament se adresează bolilor endocrine şi metabolice (DCI Evolocumab), un medicament e pentru tratarea bolilor neurologice (tratamentul sclerozei multiple – DCI Cladribinum), un medicament e destinat tratamentului hemofiliei şi talasemiei (DCI Nonacog alpha) și două medicamente sunt pentru boli cardiovasculare (DCI Dabigatranum etexilatum și DCI Edoxabanum).
Actul normativ a intrat în vigoare la 1 august.