Micul prinț se întoarse la puiul de vulpe.

”Adio”, îi zise el… ”Adio, îi răspunse puiul de vulpe. Iată secretul meu. Nimic mai simplu: nu vezi bine decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor.” ”Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor”, repetă micul prinț, ca să nu uite. ”Timpul pe care l-ai petrecut cu roza ta a făcut-o atât de prețioasă”. ”Timpul pe care l-am petrecut cu roza mea…”, zise micul prinț pentru a nu uita. ”Oamenii au uitat acest adevăr, zise puiul de vulpe. Tu însă caută să nu-l uiți. Căci tu devii răspunzător de-a pururi de soarta celor pe care îi îmblânzești. Tu ești răspunzător pentru soarta rozei tale…”.

”Eu sunt răspunzător pentru soarta rozei mele…”, repetă micul prinț spre a nu uita.

(Daniel Ciobanu, să educăm prin pilde și povestioare)