De la 1 iulie 2021, intră în vigoare noile pachete medicale în care asigurații vor găsi și recomandările cardiologilor și pneumologilor pentru servicii medicale în cazul celor care au nevoie de recuperare după infecția cu Covid-19. Practic, medicii vor putea recomanda pacienților servicii medicale ale fizioterapeuților, dar și psihologie clinică și psihoterapie, care vor intra în pachetul de servicii decontate pentru asigurați.
Aceste pachete medicale, valabile pentru perioada 2021-2022, sunt cuprinse într-un proiect de hotărâre a Guvernului, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
“S-a avut în vedere această completare datorită nevoii de recuperare respiratorie a pacienților postinfecție cu virusul SarsCov-2, precum și a pacienților cu afecțiuni din sfera specialităților cardiologie și pneumologie, a căror afecțiuni se agravează post-infecție cu virusul SarsCov-2”, precizează nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern.
Astfel că în noul contract-cadru se regăsesc și aspectele ce s-au aplicat pe parcursul stării de alertă și care rămân valabile până când aceasta va înceta. “Consultațiile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază, respectiv în pachetul minimal de servicii medicale, pot fi acordate și la distanță, acestea putând fi acordate atât de medicii de familie, cât și de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, și pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea în numărul maxim de 5 consultații/1h; pacienții simptomatici, pentru manifestări clinice sugestive pentru Covid-19, beneficiază de consultații, inclusiv consultații la distanță ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, care pot fi acordate de medicii de familie și de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, cu încadrarea în numărul maxim de 5 consultații/1h”, prevede actul.
De asemenea, amintim că acest nou contract-cadru cuprinde și câteva reglementări pentru funcționarea “mecanismului contribuției personale”, drept urmare asigurații sistemului de sănătate care vor beneficia de servicii medicale de spitalizare în unități private vor ști de la bun început cât trebuie să plătească din propriul buzunar, pe lângă ceea ce le decontează statul.