O atenționare meteo de vreme severă este valabilă de vineri după amiaza până sâmbătă în județul Sălaj. Potrivit Severe Weather Alert, schimbarea maselor de aer la nivelul României și județului Sălaj se va face într-un mod brutal, ceea ce va duce la furtuni, averse torențiale și căderi de grindină.

“În special în orele după-amiezii se vor forma primele furtuni pre-frontale care vor fi pe alocuri (încă nu se știu exact zonele afectate, decât cu 1 oră înainte vom anunța), acestea vor avea caracter sever datorită parametrilor convectivi foarte ridicați, vor fi averse torențiale, grindină de dimensiuni mici, medii, chiar mari cu potențial distructiv, așadar dacă vedeți că se apropie o furtună de localitatea dumneavoastră și nu apucați sa citiți avertizările de pe pagina noastră, să știți de detaliile cu caracter sever și să vă luați măsuri de precauție!! Cu puțin noroc putem fi ocoliți de acestea dacă se formează mai la est de județul nostru dar, începând cu orele 22:00-00:00 un sistem foarte bine conturat, <a doua tură de furtuni> va <mătura> jumătatea de vest a țării și va ajunge și în Sălaj, va fi un spectacol nocturn cu frecvente descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie, cantități însemnate de apă și posibil căderi de grindină de mici dimensiuni. (…) Sâmbătă e posibil să se formeze iar unele furtuni, dar severitatea lor nu va fi atât de mare precum cele de vineri!!!”, e mesajul postat de Severe Weather Alert.

Deși cei care au realizat prognoza menționează că aceasta nu e una oficială, fiind făcută din pasiune de câțiva zălăuani pricepuți, nu putem să nu menționăm faptul că, până în acest moment, nu au dat greș niciodată când au emis astfel de avertizări, iar prognozele lor s-au adeverit de fiecare dată.