Până vineri, inclusiv, vom avea parte în Sălaj de caniculă și disconfort termic. Meteorologii au emis o atenționare cod galben pentru zilele de 23, 24 și 25 iunie. În intervalul menționat, valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri, va fi caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar joi și vineri (24 și 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopți tropicale).
Ținând cont că urmează câteva zile toride, caracterizate prin disconfort termic accentuat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Porolissum” vă recomandă să respectați o serie de măsuri pentru a evita eventualele neplăceri. Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice). Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00. Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.
Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici). Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă), mâncaţi echilibrat şi variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică. Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare. Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală. Nu consumaţi alcool, nici măcar bere, pentru că vă deshidratează.
Nu lăsaţi copiii singuri în autoturisme, nici animalele de companie.
Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile meteo existente.
Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă, se va reduce intensitatea si ritmul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi perioadele de lucru cu cele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.