Legea care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat pare tot mai departe de a deveni realitate. Premierul Florin Cîțu a anunțat că actul normativ va fi aprobat în următoarea ședință de Guvern însă, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie votat de Parlament și promulgat de președinte. Și, cum sesiunea parlamentară actuală se încheie în 30 iunie, fericiții beneficiari ai unei pensii, adesea specială, și ai unui salariu de la stat se vor bucura, foarte probabil, de acest privilegiu cel puțin până la toamnă, când va începe o nouă sesiune parlamentară.

Potrivit proiectului de lege, persoanele care încasează pensie și salariu de la stat vor avea 30 de zile la dispoziție de la aprobarea legii pentru a alege între cele două forme de venit. În acest moment sunt circa 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul de la stat.

Există însă și câteva excepţii: persoanele care sunt alese în funcţii publice sau cele care au durata mandatului definită de Constituţie, persoanele care încasează în momentul de faţă venituri sub formă de drepturi de autor şi drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadraţi în cadrul III de invaliditate, asistenţii maternali, asistenţii personali şi îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române.

Același proiect de lege prevede și creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani.

De menționat că guvernanții ne promit din luna martie că legea va fi adoptată, după ce proiectul fusese citit în primă lectură de Guvern în urmă cu trei luni. Iată-ne ajunși în luna iunie și proiectul de lege încă nu a ajuns în Parlament.