Pentru infiinţarea culturilor de căpşuni in Romania există două perioade: toamna şi primăvara. In cazul plantărilor de primăvară, producţia maximă de căpşuni se obţine abia anul următor.
Pentru plantările de primăvară arătura adancă trebuia să fi fost realizată incă din toamnă sau in ferestre- le iernii. Căpşunii nu se plantează dacă arătura s-a făcut in primăvară, lucrarea fiind superficială. In aproximativ 70 la sută din plantaţiile de căpţuni din Romania intalnim soiul Premial, urmat de Red Guantlet, Dana şi soiul Elesanta.
Plantarea se incepe numai cand solul este uscat şi se evită zilele foarte călduroase.Plantarea manuală este cea mai răspandită şi cu rezultate bune la prindere. Se folosesc plantatoare speciale in formă de U, sau plantatoare in formă de lingură. Inainte de plantare plantele se mocirlesc. In sistemul clasic de cultură distanţele de plantare sunt de 75-90 de centimetri intre randuri şi de 28-30 de centimetri intre plantele pe rand. Pe suprafeţe mici, in grădină cand se lucrează manual distanţa intre randuri se poate reduce la 65-70 de centimetri. Dacă se plantează cu lingura sau cu sapa, mai intai se fac gropile după care se plantează stolonii cu rădăcina dreaptă, pană la nivelul coletului. După plantare mugurele central trebuie să fie la nivelul solului. Dacă acesta rămane cu unu-doi centimetri deasupra solului, sau dacă se ingroapă uşor in pămant, plantele se inrădăcinează greu şi se usucă. Indiferent de umiditatea solului, plantele se udă pentru a asigura un contact mai intim al plantei cu solul şi o bună pornire in vegetaţie, iar solul se tasează bine in jurul plantei.