In naivitatea mea credeam că numai regimurile dictatoriale sunt bazate pe civilizaţia fricii. Am trăit in regimul lui Ceauşescu şi am observat că masele şi actorii sociali (nu toţi) sub pretinsa morală şi conştiinţă se conformau legilor in vigoare de frică. Culmea este că dacă altădată credeam că o astfel de civilizaţie prin frică este dezumanizantă şi antidemocratică acum nu mai cred acest lucru. Nu mai cred pentru că la noi nimeni nu mai face nimic din conştiinţă, din bună intenţie dezinteresată, din respect pentru aproape. Tot ce se face, fapte bune sau rele, se face din frică, din frica aceea care in toată splendoarea ei monstruoasă impune cat de cat respectul pentru lege. Talharii, cerşetorii, ţiganii sunt impiedicaţi să ne jefuiască sau omoare, in plină stradă pentru caţiva leuţi din cauză că le este frică de poliţişti. Poliţiştii işi fac datoria de frica şefilor. Lor le este frică insă să se ia la trantă cu infractori prea influenţi, mari interlopi, oameni politici ca să nu o ia pe coajă de la şefii lor, care-i protejează pe aceia. Sunt şi unii care au ajuns atat de puternici incat nu se mai tem de poliţie. Nu-i mare bai. Şi aceştia se tem de cineva, de procurorii DNA, de SRI, de şefii lor politici. E bine ca omul să se teamă de ceva sau de cineva. Căci oamenii care nu se tem de nimic sunt cei mai periculoşi. Şi asta se vede cel mai bine la clasa politică. Imediat ce ajunge un individ in parlament incepe să se murdărească şi să sfideze, iar timp de patru ani se ascunde sub imunitatea atotprotectoare. La fel se intamplă cu orice partid ajuns la putere; incepe să-şi consolideze propria reţea de corupţie, care o roteşte după sezoanele electorale, bazandu-se pe lacunele scurtei memorii colective. Atunci nu se mai tem de cei ce le-au dat voturile şi totul se dă peste cap. Doar la noi putea apărea un proverb de genul „Frica păzeşte via”.

Post Views: 70