Procesul privind retrocedarea clădirilor Colegiului Național “Silvania” Zalău este departe de a se finaliza. Luna trecută, magistrații Curții de Apel Cluj au amânat cauza pentru a 13 oară, stabilind un nou termen în data de 14 mai.
De fapt, dosarul de retrocedare este nesoluționat din 2003, an în care Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului a solicitat retrocedarea în natură a imobilelor și terenului aferent colegiului, în baza OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor imobile care au aparținut unor culte religioase din România și a unor cărți funciare anexate cererii. În primă fază, cererea a fost adesată Comisiei Speciale de Retrocedare. Aceasta a respins solicitarea, așa că s-a ajuns în instanță.
În solicitarea lor, reprezentanţii Eparhiei au susţinut că “de la înfiinţarea din 1640 şi până la naţionalizarea din 1948, atât imobilele cât şi instituţia care a funcţionat în cadrul acestuia au aparţinut bisericii reformate. Faptul că imobilul în litigiu a aparţinut Bisericii Reformate rezultă şi din legea adoptată de către cel de al doilea sinod reformat naţional din Budapesta deschis la 10 noiembrie 1904. De asemenea din buletinul informativ al Colegiului Evanghelic Reformat din Zalău, în anul 1893 reiese că acest colegiul este unul dintre instituţiile de învăţământ al Episcopiei Reformate din Ardeal şi ca atare se află sub supravegherea şi controlul Episcopiei respectiv al conducerii, al Consiliului Directoral Permanent cu reşedinţa în Cluj-Napoca”.
De cealaltă parte, statul român, prin Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut culterlor religioase din România, a susținut că “din înscrisurile depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare nu a reieşit dovada dreptului de proprietate al Eparhiei Reformate la momentul preluării. Potrivit înscrisurilor imobilele s-au aflat în proprietatea Colegiului Wesselenyi din Zalău, parte în proprietatea Fondului pentru Internatul Colegiului Evanghelic Reformat Wesselenyi din Zalău, iar nu Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului. Nu s-a făcut dovada că Eparhia ar fi fondatoarea Colegiului Reformat cu atât mai mult cu cât din anul 1911 nu şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară deşi avea această posibilitate. În consecinţă la data preluării imobilele nu erau în proprietatea bisericii”. Și administrația locală zălăuană a arătat, în timpul procesului, printr-o cerere de intervenţie accesorie, Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului nu a avut niciodată calitatea de proprietar prin construire şi prin orice alt mod de dobândire asupra imobilelor pe care le revendică.
În 2017, Curtea de Apel Cluj a respins demersul inițiat de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, pe motiv că nu există acte doveditoare care să le susțină solicitarea și să le dovedească dreptul de proprietate.
“Nici un act nu atestă că Eparhia este fondator al Fondului sau colegiului, eventual continuator al entităţii înscrise în cartea funciară”, preciza motivarea de la acea vreme. Magistrații au mai constatat că extrasul CF evidenţiază o altă entitate persoană juridică distinctă de solicitant şi chiar de Biserica Reformată din Zalău și, cu toate că Eparhia a susținut că este un succesor continuator, nu s-a dovedit o atare situaţie prin rectificarea înscrierii în cartea funciară.
Nemulțumiți de sentință, reprezentanţii Eparhiei au făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După trei ani de zile de procese, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis dosarul înapoi la Curtea de Apel Cluj, pentru rejudecare.
Dosarul a fost înregistrat din nou pe rolul instanței clujene în ianuarie 2020. De atunci și până în prezent, magistrații au amânat de 13 ori cauza, din diferite motive, de la depunerea raportului de expertiză până la studiul raportului de expertiză topografică sau administrare de probe.
Ultima amânare s-a pronunțat în 19 martie 2021, pentru pentru a se răspunde obiecțiunilor la raportul de expertiză. Următoarea înfățișare are ca termen data de 14 mai.
Colegiul Național Silvania Zalău este cel mai vechi liceu din Zalău și din județul Sălaj, cu rădăcinile în prima jumătate a secolului al XVII-lea. În anul 1646, la Zalău funcționa deja un gimnaziu reformat (calvinist). În prima fază, limba de predare a fost limba latină, apoi limba maghiară, iar din secolul trecut limbile română și maghiară.
In decursul timpului, denumirea școlii s-a schimbat de mai multe ori. La început se numea Gimnaziul Evanghelic Reformat, apoi Colegiul Evanghelic Reformat. În anul 1903, când a fost construit actualul sediu principal cu trei nivele, a primit numele de Colegiul Reformat „Wesselényi”. Între 1953-1965, școala a purtat numele poetului Ady Endre, apoi s-a mai numit Liceul de Matematică-Fizică, Liceul Teoretic și, din 2001, poartă denumirea de Colegiul Național „Silvania”.
În decursul existenței sale de peste trei secole, această școală a fost un important centru pentru cultura și învățământul din zonă. Odinioară, aici au studiat foarte multe personalități, printre care se numără poetul Ady Endre, exploratorul și omul de știință Bíró Lajos, eminentul om politic Iuliu Maniu, Gyarmathi Sámuel – medic, lingvist si profesor distins, sculptorul Balaskó Nándor, politicienii Szikszai Lajos, Kun Béla, Victor Deleu, Iulian Andrei Domșa, lingvistul Márton Gyula, psihologul Zörg Benjamin, istoricul-scriitor Petri Mór.
Nu trebuie lăsată o nouă retrocedare frauduloasă precum cea a castelului Wesselèny !
Si ce vor să facă cu el, liceu in limba maghiară? Cu casa municipală de cultură si cu Casa pionierilor ce au făcut? Acuma sunt niște ruine.
Retrocedare frauduloasa? Hm, adica ti se ia ceva, si cand ceri sa ti se restituie, comiti o frauda. Interesant. Acel liceu a fost facut si sustinut inca de la inceput , din contributia enoriasilor reformati, au dreptul sa-si ceara proprietatea inapoi. Biserica ortodoxa a primit tot ce a vrut. Altii nu au voie? Ah da, sunt unguri, reformati, lor nu se aplica legea retrocedarilor…