Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a avut, marţi, 20 aprilie, o întâlnire cu reprezentanţii cultelor religioase, în contextul Sărbătorilor Pascale. Evenimentul a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, fiind prezenţi şi reprezentanţi ai ISU, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. Reprezentanţilor cultelor religioase care sărbătoresc Paştele la începutul lunii mai li s-au reamintit importanţa respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu referire directă la folosirea lumânărilor şi focului deschis, asiguarea fluenţei traficului şi a persoanelor în zona şi în interiorul lăcaşelor de cult şi importanţa respectării măsurilor sanitare şi de distanţare pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2. Aceleaşi recomandări au fost făcute şi privitor la evenimentele religioase premergătoare Sărbătorilor Pascale.

“Ne dorim respectarea unor măsuri elementare, precum purtatea corectă a măştii de protecţie, dezinfectarea şi distanţarea fizică. Zalăul şi Sălajul sunt în acest moment pe un trend descrescător în ceea ce priveşte incidenţa şi vă solicităm sprijinul pentru a păstra acest trend. Ne bazăm pe responsabilitatea dumneavoastră, pentru siguranţa noastră, a tuturor”, a precizat, în cadrul întâlnirii, prefectul Dari Toma.