Liberalii sălăjeni uită de la mână pân‘ la gură cum au procedat în urmă cu două luni, odată cu angajările făcute la cabinetul președintelui Dinu Iancu Sălăjanu, când salariile consilierilor acestuia s-au dublat, la propriu, și fac în aceste zile un veritabil spectacol de ipocrizie în cazul sporurilor în cuantum de 10 la sută acordate unor angajați ai Primăriei Zalău, amenințând că reprezentanții liberali din Consiliul Local nu votează proiectul de hotărâre în cauză.
Interesant este că cei care s-au pregătit temeinic să facă puțin circ în cadrul ședinței de Consiliu Local al Municipiului Zalău sunt consilierii USR-PLUS, care au solicitat în ultimele zile lămuriri suplimentare cu privire la buget, salarii, fonduri. Însă liberalilor le-a șoptit ”o păsărică” despre fenta colegilor din opoziție și au ieșit cu poziția lor înainte cu o zi de ședință.
Ipocrizia unora și altora vine din faptul că, în luna ianuarie, apărau decizia președintelui liberalul de la Consiliul Județean prin motivarea că salariile consilierilor personali au fost mult prea mici, iar în cazul Primăriei Zalău acuză că este un spor nejustificat.
Vă reamintim că Dinu Iancu Sălăjanu a propus verbal majorarea cu ”10-15 la sută” a salariilor consilierilor de la cabinetul său, dar din salarii de 3.000 – 4.000 de lei angajații s-au ales cu venituri de 7.000 – 8.000 de lei. Potrivit Hotărârii 9/2021, un director de cabinet are salariul de bază 10.000 de lei, iar un șef serviciu 8.200 de lei. Trebuie precizat că la salariul de bază se adaugă și norma de hrană de 347 de lei lunar. Dovada majorării este publicată pe site-ul Consiliului Județean Sălaj, la secțiunea transparență decizională, grila de salarizare fiind act public.
Acțiunea liberală vizavi de sporurile de 10 la sută de la Primăria zalău se petrece după marea reorganizare pentru ”economie la buget” pe care o anunțau la Consiliul Județean, prin desființarea Compartimentului relații externe, cooperare şi afaceri europene, unde exista o singură persoană, postul fiind ocupat de Alina Sălăjean, și a altor trei posturi care erau deja vacante (adică nu presupuneau cheltuieli la buget pentru că nu erau ocupate de nimeni). Nu a avut atunci niciun liberal sau reprezentant USR-PLUS vreo obiecție în privința ”reorganizării” prin angajarea a patru consilieri la cabinetul președintelui, cu salarii duble față de luna septembrie 2020. Acum îi încurcă sporurile prevăzute de lege din Primăria Zalău.
Propunerea de majorare a salariilor pentru consilierii de la cabinetul președintelui a fost inclusă în același proiect de hotărâre cu majorarea salariilor șoferilor, care, într-adevăr, erau apropiate de minimul pe economie, astfel că unii consilieri județeni PSD spun că nu au putut vota împotrivă, deși ar fi dorit, pentru că în acest fel respingeau și mărirea salariilor șoferilor.
Trebuie precizat că sporurile supuse votului în Consiliul Local Zalău au fost acordate în același cuantum și în anii anteriori, conform Legii. Iar o adresă înaintată de Ministerul Finanțelor tuturor primăriilor arată că trebuie să se țină cont în construirea bugetelor de ”menținerea în anul 2021 a cuantumului brut al salariilor și sporurilor de care beneficiază personalul din administrația publică locală, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020”.
Nu încercăm să luăm apărarea nimănui, nici să acuzăm în stânga sau în dreapta. Nici măcar nu comentăm banii pe care-i încasează bugetarii, indiferent de instituția în care lucrează, dar constatăm unitatea de măsură total diferită aplicată de PNL și USR PLUS. Nu înțelegem raționamentul potrivit căruia majorările sunt bune într-o parte, dar sunt de neacceptat în altă parte.
PNL: ”Inoportun și sfidător gestul PSD”
”Conform buletinului de analize emis de Direcția de Sănătate Publică Sălaj, angajații structurilor mai sus menționate ar lucra în condiții ce prezintă riscuri pentru sănătatea lor. Consilierii PNL nu contestă cele identificate și raportate de specialiști. Dar cu siguranță contestă și nu pot fi de acord ca acest spor pentru condiții periculoase/vătămătoare să fie acordat pentru că în unele birouri din primărie temperatura aerului este de 21,9 grade Celsius și nu peste 22 sau sub 25 de grade Celsius. De asemenea, consilierii PNL nu pot fi de acord cu acest spor de risc pentru faptul că au fost identificați anumiți germeni mezofili care, ipotetic, ar putea provoca diverse afecțiuni de sănătate precum alergii sau astm, în condițiile în care anterior prelevării probelor de laborator au fost renovate unele spații și birouri din primărie, ba chiar au fost dotate cu echipamente noi de birou, toate în vederea sporirii siguranței și confortului de lucru al angajaților. Toate aceste informații sunt cuprinse și expuse detaliat în buletinul de analiză al Direcției de Sănătate Publică Sălaj – Medicina Muncii, aferent proiectului de hotărâre nr.27. Având în vedere cele de mai sus, ținem să aducem în atenția publicului că nu ne facem iluzii că acest proiect nu va obține numărul de voturi necesare pentru aprobare, grupul de consilieri pesediști având majoritate în Consiliul local. Considerăm inoportun și sfidător acest gest populist al PSD-iștilor zălăuani. Domnul Ciunt încearcă să cumpere obediența și voturile angajaților municipalității, dar nu se gândește la miile de zălăuani afectați de criza economică generată de pandemie. Nu se gândește nici că banii alocați pentru aceste sporuri nejustificate ar putea fi investiți în proiecte care să vină în sprijinul tuturor locuitorilor municipiului Zalău. Drept urmare, consilierii PNL vor vota împotriva acestui spor sfidător la adresa contribuabililor!”, se arată în comunicatul liberalilor.
Alianța USR PLUS se opune “sporurilor cinice pentru angajații primăriei locale”
“Acum, mai mult ca oricând, cei care conduc administrația locală trebuie să arate solidaritate și compasiune cu zălăuanii, cu cei care i-au votat și care sunt afectați de situația actuală. Domnule primar, ați promis în campaniile electorale eficientizarea administrației locale și creșterea performanței. Așteptam rezultate și de ce nu, un audit la Primăria Zalău. Ce văd zălăuanii în schimb? Creșteri de taxe și impozite și bonusuri salariale. Vă reamintim că cereți bonusuri, pentru funcționarii primăriei, printre altele, pentru: expunere la agenți biologici existenți pe suprafețe gen birou- risc psiho-social datorită, cităm, <persoanelor care vin în instituție cu diverse solicitări>. Stimate domnule primar, vă readucem aminte că acesta este rolul unui funcționar public, de a interacționa cu persoanele (adică cu zălăuanii care plătesc taxe și impozite) care vin cu <diverse solicitări>. Iar dacă vreți cu adevărat să îi ajutați pe acești funcționari, vă sugerăm să implementați propunerea noastră (pe care v-am făcut-o și în trecut), aceea de a înființa în cadrul Primăriei Zalău, Biroul Funcționarului Unic. Astfel, zălăuanii nu vor mai fi purtați de la un ghișeu la altul, prin toată primăria, pentru o simplă hârtie, iar funcționarii primăriei vor intra mai puțin în contact cu cetățenii” , e mesajul USR PLUS.
PSD Sălaj: ”PNL și USR-PLUS fac balet politic”
”Vrând să ia fața partenerilor de coaliție – USR-PLUS, care și-au arătat interesul asupra sporurilor din Primăria Municipiului Zalău, liberalii nu au ieșit din logica campaniei electorale. Alo, ipocriților! Știți bine că guvernul a impus menținerea salariului brut și a sporurilor la nivelul lunii decembrie 2020. În toate municipiile reședință de județ din regiune, inclusiv la Cluj, se acordă aceste sporuri. Creșterea salariilor, inclusiv în administrația publică locală a fost și va rămâne un obiectiv important pentru Partidul Social Democrat, deoarece, în final, acest lucru înseamnă creșterea nivelului de trai pentru oameni. Legat de miile de zălăuani, administrația locală a păstrat bonificațiile, scutirile și gratuitățile la nivelul anului 2020 și n-a crescut taxele și impozitele din anul 2016. Știm că aceste lucruri nu vă interesează pentru că nu le-ați votat nici anul trecut. Pentru cei care fac <balet politic> – PNL, USR-PLUS și postacii lor, îi informăm că Primăria Municipiului Zalău respectă prevederile legale inclusiv în ceea ce privește salariile și sporurile personalului din administrația locală. Nu același lucru putem spune despre voi. Pe lângă faptul că NU ați crescut pensiile și cuantumul alocațiilor pentru copii, nu ați alocat administrațiilor locale sume la nivelul necesarului pentru: plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și pentru asistenții personali ai acestor persoane, pentru plata burselor sau transport gratuit pentru elevi, fără să vă pese de aceste categorii de oameni. Primăria Municipiului Zalău respectă legea, aspect pe care îl știți foarte bine, la fel cum cunoașteți și adresa Ministerului Finanțelor, nr. 463040/15.03.2021”, este replica social-democraților.
Vad ca purtatorii de cuvant ai PSD s-au mutat la Graiul si isi schimba numele.
Si purtatorii de cuvant pnl s-au mutat la consiliul judetean si sunt platiti cu 8.000 pe luna sa faca munca de partid