Ioana Deac
Ziua bună, dragi cititori!
O pildă de origine corsicană ilustrează spiritul superficial și slăbiciunea naturii omenești vizavi de taina mărturisirii păcatelor și a căinței autentice.
Un lup, cuprins de remușcări, pătrunse în curtea unei case parohiale de la munte, care-i era cunoscută, și-i spuse preotului paroh:
” – Părinte, aș vrea să mă spovedesc.
– Ești sigur? Îl întreabă preotul paroh.
– Da, sunt sigur, vreau să mă spovedesc. Habar nu ai câte oi am omorât, sărmane dobitoace, în timp ce dormeau…le-am mâncat pe toate, mărturisește lupul printre sughițuri de plâns. Am atacat chiar și un păstor, e groaznic, duc o viață de păcătos.
Preotul îl asculta ușor iritat. Vedea că în tot acest timp lupul nu stătea locului. Iar asta nu-i făcea plăcere. Așa că-i spusese lupului:
– Dar stai odată locului! Măcar acum când îți rostești păcatele ai putea să stai liniștit.
– Părinte, n-o fac ca să te scot din minți, doar că mi-aș dori să te grăbești nițel.
– Păi, de ce?
– Pentru că…aud în zare sunând clopoțeii de la gâtul unor oi.”
”La începutul decăderii unui suflet stă întotdeauna neglijarea, desconsiderearea spovezii.”(Sfântul Vasile cel Mare)
Dragilor, mulți dintre noi nu ne luăm suficient timp pentru a face o cercetare mai temeinică a propriei conștiințe și astfel nu reușim să trezim în noi simțăminte de reală părere de rău și de intensă dorință de îndreptare. Ignorăm măreția tainei spovedaniei, tratând-o superficial și de multe ori cu dispreț. Dorința de mărturisire este un imbold firesc, o sugestie lăuntrică și o mare necesitate pentru fiecare dintre noi. Să nu ignorăm aceste cerințe stringente ale sufletului și să îndrăznim să facem o experiență personală autentică.
O zi minunată! Toate cele bune!
Redacția
