Guvernanții urmează să adopte, zilele acestea, o ordonanță de urgență prin care testele rapide pentru detectarea infecției cu coronavirus să fie disponibile în farmacii, ca parte a unui efort de creștere a testării în rândul populației. Românii vor putea afla dacă au sau nu Covid chiar la farmacie.

“Testarea rapidă va fi parte din soluția combaterii pandemiei. Farmaciile vor fi locurile în care se poate organiza testarea dacă există anumite condiții fizice, spații definite clar în OUG și Ordinul de ministru, și dacă există oameni dispuși și pregătiți corespunzător”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Acesta a mai spus că aceste kituri pentru testare vor fi oferite gratuit către farmacii, urmând ca acestea să stabilească dacă introduc sau nu un cost pentru populație.

Acest lucru stârnește indignare în rândul populației. Am întrebat o doamnă, la ieșirea dintr-o farmacie din municipiu, ce părere are despre noua idee a celor din Ministerul Sănătății.

“Adică cum, tu de la stat dai gratis testele, iar farmaciile au liber la a stabili propriul preț? Unde mai este echitabilitatea? Testarea în farmacii este tratată din start precum o negociere la tarabă, zic eu. În loc să găsească soluții concrete, să știe și omul și farmacistul, clar, ce au de făcut, bâjbâie, doamnă, ca de obicei! Oricum, alta ar trebui să fie comunicarea lor către noi, că prea își dau cu stângul în dreptul!”, spune femeia.

“Testele vor fi puse la dispoziție de către autoritățile centrale, Ministerul Sănătății și DSU. Prețul ar putea să difere de la o farmacie la alta. Unele poate vor vrea să ofere testare gratuită, altele să pună o anumită taxă. Evaluăm posibilitatea să transmitem testele gratuit. Avem peste 2 milioane de teste, kituri pentru testare, pe care le putem pune la dispoziție. Avem donații de la Comisia Europeană și luăm în considerare achiziții suplimentare”, a explicat ministrul.

Farmaciștii nu văd propunerea cu ochi buni și consideră că decizia ministrului Sănătății este una pripită. Unele dintre nemulțumiri fac referire la lipsa spațiilor separate pentru testări, la carența de personal și faptul că personalul care testează se întoarce apoi în rândul colegilor. Dacă se confirmă persoane infectate, farmacia trebuie închisă și igienizată iar personalul, decontaminat. Apoi, e nevoie imperioasă de zone de depozitare a testelor folosite pentru că acestea sunt niște deșeuri biologice extrem de periculoase. Din vorbe și din pix, aceste lucruri sunt foarte ușor de expus. Însă, în practică, dacă nu se lămuresc aceste hibe, fiecare farmacie va trebui să se adapteze, să improvizeze din mers și să caute soluții.

În prezent, testele rapide se fac în centre private sau se pot achiziționa de pe internet. În ultimele două luni, au fost raportate peste 500.000 de teste rapide, în bilanțurile prezentate zilnic de autorități.