Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) i-au fost repartizate, pentru cea de-a doua serie, 92 bilete în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna și Moneasa, cu începere din 6, 7 și 8 aprilie, în funcție de stațiune.
Biletele se pot ridica de la sediul instituției zilnic, de luni până joi între orele 8.00 -14.00, iar vineri între orele 8.00-13.00. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria 2 este 5 aprilie, ora 14.00.
Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.
La eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii vor prezenta actul de identitate în original, cuponul pentru plata pensiei aferent lunii martie 2021 (copie și original)/adeverința eliberată de către angajator cu câștigul brut aferent lunii anterioare eliberării biletului, precum și biletul de trimitere formular cu regim special de la medicul de familie sau de specialitate (copie și original).
Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea, trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile.
Până în prezent, pentru acest an în Sălaj au fost depuse 613 cereri privind acordarea de bilete de tratament.
Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699 – Compartiment Bilete de Tratament.