O bucată de drum de circa 600 de metri, aflată la limita județelor Sălaj și Cluj, a rămas ani de zile nesfaltată pentru că nu s-a știut cui aparține. Clujenii credeau că e a noastră, iar noi credeam că e a lor. Așa se face că peticul de șosea dintre Hida (județul Sălaj) și Vultureni (județul Cluj) a fost privat de orice lucrări de intervenție, fiecare administrație oprindu-se cu reabilitarea părții carosabile acolo unde considera că e limită de județ.
Cu puțin timp în urmă, au fost făcute noi măsurători în zonă și a rezultat că bucata respectivă ne aparține, fiind parte din Drumul Județean 109.
Administrația județeană a demarat deja procedurile necesare în vederea reabilitării porțiunii de drum care a fost lăsată de izbeliște ani de zile.
“Apartenența sectorului de drum la care faceți referire a fost incertă până recent. Problema a fost, însă, rezolvată, porțiunea respectivă face parte din Drumul Județean 109 și se află în proprietatea județului Sălaj. Întregul drum este vizat de un proiect de reabilitare și modernizare derulat de CJ Sălaj. În momentul de față este în desfășurare procedura de licitație necesară achiziției serviciilor de elaborare a documentației tehnice, faza DALI, urmând ca după finalizarea serviciilor de proiectare să demareze execuția lucrărilor și pe acel sector de drum. Având în vedere că este o zonă de drum pietruit, pentru a putea interveni trebuie schimbată starea de viabilitate, procedură care presupune elaborarea documentației tehnice și, implicit, timp. Ne dorim să intervenim cât de repede”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Sălaj.