6.750 de carduri de călătorie pentru pensionari au fost emise până în prezent la Zalău. Societatea Transurbis eliberează începând din data de 2 martie aceste titluri gratuite de călătorie sub formă de carduri, cu valabilitate de un an.
Pentru a evita aglomerația la punctele de distribuire a cardurilor, pensionarii care nu reușesc să obțină cardul în cursul acestei luni se pot prezenta și în luna aprilie, fără să fie aplicate amenzi.
Documentele necesare pentru obținerea cardului sunt copie și original de pe cuponul de pensie sau copie și original de pe decizia de pensionare; copie și original BI/CI; cerere și declaraţie pe propria răspundere pentru eliberarea gratuită a cadrului de călătorie pe mijloacele de transport ale SC Transurbis SA.
Cardurile de călătorie pentru elevi, distribuite în școli
În vederea eliberării titlului gratuit de călătorie “card lunar elev”, pentru ca un număr cât mai mare de elevi să poată beneficia de aceste carduri și pentru a evita aglomerația la punctele de eliberare, reprezentanții Societății Transurbis au transmis adrese unităților de învățământ pentru a primi acordul de a emite cardurile în școli. Cinci unități de învățământ au răspuns pozitiv solicitării Societății Transurbis.
În 22 – 23 martie se eliberează carduri la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”; în 24 martie la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu”; în 25 – 26 martie la Școala Gimnazială „Corneliu Coposu”; în 29 martie la Liceul de Artă „Ioan Sima”; în 30 martie la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu”.
De asemenea, începând de marți, 23 martie, cardurile pentru elevi se emit și la ghișeele Societății Transurbis. Documentele necesare pentru obținerea “cardului lunar pentru elevi” sunt, în cazul elevilor cu vârsta peste 14 ani:copie și original CI/BI; copie și original carnet de elev vizat la zi la unitatea de învățământ;cerere și declarație privind acordul prelucrării datelor persoanale.
În cazul elevilor sub 14 ani e nevoie de copie certificat de naștere; copie CI/BI al unuia dintre părinți;copie și original carnet de elev vizat la zi la unitatea de învățământ; cerere și declarație privind acordul prelucrării datelor cu caracter personal.
Reactivarea gratuității de pe card se face lunar, la ghișeele Societății Tranurbis, cu cardul și carnetul de elev vizat la zi.
Persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor primesc cardurile acasă
Referitor la eliberarea cardurilor de călătorie pentru persoanele cu dizabilități, în baza unui protocol încheiat între Societatea Transurbis SA, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj și Direcția de Asistență Socială Zalău, beneficiarii vor primi cardurile acasă, prin poștă. Beneficiază de acest tip de card peste 1.600 de persoane încadrate cu handicap grav și accentuat, însoțitori și asistenți personali ai acestora, indiferent de localitatea de domiciliu, care dețin legitimație de călătorie eliberată de DGASPC. Valabilitatea cardurilor pentru aceste categorii de persoane este în conformitate cu certificatul de încadrare în grad de handicap.
De menționat că în cursul acestei luni la punctele de eliberare a cardurilor se menține programul prelungit: în cartierul Brădet, str. Gheorghe Doja – de luni până duminică, în intervalul orar 6.00-23.00; la Clădirea Transilvania (Piața Iuliu Maniu) – de luni până duminică, în intervalul orar 6.00-22.00; la Uz Casnic (str. Armoniei) – de luni până duminică, în intervalul orar 6.00-22.00.
Cererile pentru eliberarea cardului se găsesc la punctele Societății Transurbis sau pe site-ul www.tuz.ro, secțiunea Noutăți.
Pensionari din Simleu cind sunt programati pentru ridicarea cardurilor?