Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat, miercuri, lansarea unui program pentru protecţia mediului intitulat „Vinerea Verde-Stop! Azi, maşina stă pe loc!”.
“Vinerea Verde este un program pe care îl lansăm, o inițiativă cetățenească. Datorită faptului că din ce în ce mai mult se constată această presiune asupra mediului înconjurător, presiune exercitată de fiecare cetățean prin amprenta de carbon pe care o lăsăm cu toții în urma noastră prin activitatea noastră zilnică. Cea mai importantă parte a acestei amprente vine din mobilitate. În proporție de peste 60%, poluarea aerului este cauzată de trafic. În mod tradițional, din păcate, soluția în România a fost crearea unor rețele suplimentare de drumuri prin care am crescut și mai mult numărul de mașini. Pe scurt, ne confruntăm cu o mobilitate poluantă și aglometară. Motivul pentru care Ministerul Mediului dorește să instaureze în România Vinerea Verde, ca o inițiativă voluntară prin care invităm toți cetățenii să renunțe vinerea la deplasarea clasică cu mașina personală și să aleagă mijloace mai puțin poluante, poate chiar cu ampretă zero, nepoluante, bicicletă, trotinetă, mersul pe jos sau mijloacele de transport în comun”, a declarat ministrul Mediului, într-o conferință de presă.
Ministrul a precizat că instituțiile publice trebuie să dea un exemplu și să fie primele care aplică aceste lucruri.
„Și această mișcare ca să fie lansată și să dea un exemplu va fi începută de instituțiile publice și am dat un mesaj de invitație la acest program către toate instituțiile publice din România. Și subliniem și prin intermediul presei această inițiativă, prin care dorim să ajungem să avem 1 din 4 angajați care alege ca metodă de deplasare altceva decât deplasarea cu mașina proprie și cu varianta care lasă o amprentă de carbon foarte mare. Vrem să instaurăm o nouă cultură, o nouă gândire spre o mobilitate zero, cu zero emisii”, a continuat Tanczos Barna.
El speră ca în trei ani să se ajungă ca 50% dintre angajații instituțiilor statului să meargă în acest fel.
Mai mult, ministrul Mediului spune că va cere autorităților locale ca transportul public să fie gratuit vinerea, tocmai pentru a încuraja oamenii să se deplaseze astfel.
Vineri?cand lumea se duce la servici,copii la scoala(unii) altii la tara …etc..pai de ce nu duminica?
No dara.Aia care vreti sa-l intrebati pe dom primar cand se gata santierele din oras,va puteti inscrie in audienta.Care se va desfasura maine la 8 dimineata in autobuzul nr 1 Gara-Bradet.
Cine nu incape poate incerca la orele 13,tot pe nr 1 dar Bradet-Gara.Pamflet of course.