Consiliul Judeţean Sălaj intenţionează să construiască un heliport pe Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, care să deservească elicopterul SMURD de la Jibou, reducând astfel timpul în care pacienţii pot ajunge la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) SMURD.

Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, a precizat marţi, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce a realizat deja un studiu tehnic, pentru a se vedea dacă structura de rezistenţă a clădirii se pretează pentru realizarea unui heliport pe acoperişul clădirii.  

“Avem deja un studiu tehnic pentru a verifica rezistenţa clădirii Spitalului Judeţean şi gândirea construirii unui heliport aici, deasupra spitalului, astfel încât să putem asigura şi noi, ca şi vecinii noştri şi ca şi alte centre dezvoltate, servicii şi pe acest domeniu. (…) Trebuie să aibă şi pacientul nostru această facilitate, de a ajunge cât mai repede în UPU şi de a beneficia de serviciile atât de necesare în cazul unui accident sau al unei situaţii de urgenţă. Ne dorim să fie construit deasupra, pe Spitalul Judeţean, heliportul şi în trei-patru-cinci minute pacientul să ajungă în UPU”, a declarat preşedintele CJ Sălaj.

Parcarea etajată din fața Spitalului Județean, finalizată la toamnă

Potrivit acestuia, Consiliul Judeţean Sălaj are în prezent, în derulare, proiecte în valoare de aproape 60 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate.

Printre acestea, proiectul de extindere, modernizare şi dotare UPU – SMURD la Spitalul Judeţean (finanţare POR), cu o valoare a contractulUI de execuţie lucrări de 9,8 milioane lei (inclusiv TVA), extinderea pe verticală a Ambulatoriului integrat de specialitate (5,3 milioane de lei) şi dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău cu echipamente necesare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 (finanţare POIM – 15 milioane lei, inclusiv TVA).

Un proiect foarte aşteptat este cel de amenajare a parcării etajate cu 158 de locuri şi a spaţiului de agrement în zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cu o valoare a contractului de execuţie lucrări de aproximativ 6 milioane lei (inclusiv TVA).

Dinu Iancu Sălăjanu a precizat că, cel mai probabil, parcarea se va finaliza în toamna acestui an.

Alte proiecte vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Secţie de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău (proiectare + execuţie lucrări) cu o valoare de 22,7 milioane lei fără TVA, pentru care a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie şi se lucrează la elaborarea documentaţiei tehnice şi reabilitarea şi modernizarea unui imobil – fost punct termic, pentru transformarea în arhivă pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.