Dari Toma de la UDMR a fost numit oficial, miercuri dimineața, prefect al județului Sălaj, acesta urmând să își preia atribuțiile începând de joi, 4 martie.

În ședința de Guvern, au fost numiți în funcție patru prefecți UDMR, în județele Sălaj, Cluj, Satu Mare și Arad.

„Domnul Dari Toma se bucură de experiență vastă în administrația publică, fiind consilier județean la al cincilea mandat, în prezent președinte al Comisiei de învătământ, sănătate, protecția socială, cultură, sport și tineret; fost director si director adjunct al Liceului Tehnologic Nr. 1 Sărmășag. Este membru al mai multor asociații profesionale și culturale prin care și-a adus contribuția la organizarea activității comunităților locale din mai multe perspective. Având în vedere bogata biografie profesională a susnumitului, avem convingerea, că în calitate de reprezentant al guvernului în județ, își va putea achita cu responsabilitate și pragmatism toate responsabilitățile prevăzute în constituție și legile care reglementează acest domeniu, în beneficiul tuturor locuitorilor județului Sălaj”, spun reprezentanții UDMR Sălaj despre noul prefect.

Dari Toma îl înlocuiește în funcție pe Virgil Țurcaș, susținut de PNL.

În perioada următoare, Guvernul va numi și subprefecții.

În Sălaj, pentru posturile de subprefecți au fost propuși Virgil Țurcaș, proaspăt fost prefect, și Andrea Ciortea Suciu, din partea USR PLUS.