Prețurile negociate de U.E. pentru vaccinul anti-Covid creează controverse. Secretarul belgian de stat pentru Buget și protecția Consumatorilor, Eva de Bleeker, a publicat, din greșeală, un tabel cu prețul fiecărui vaccin contractat de U.E.. Postarea a fost ștearsă la scurt timp, însă jurnaliștii au salvat un print screen. Conform respectivului tabel, cel mai ieftin vaccin anti-Covid este cel de la Oxford -Astra Zeneca care vine la prețul de 1,78 euro, iar cel mai scump este serul Moderna care este achiziționat de UE la prețul de 18 dolari/doză.

După aproximativ un an de la debutul cazurilor de Covid-19 ,marile companii farmaceutice producătoare de vaccinuri au anunțat că au dezvoltat primele seruri cu eficacitate cuprinsă între 65 și 95%. Aceste noi vaccinuri sunt dovezi incontestabile ale potențialului în biotehnologie și inginerie genetică. Pentru a reveni la normalitate, populația trebuie să devină imună la SarSCov2, virusul care provoacă Covid19, iar prin vaccinare se poate face asta.

Cu toate că, la mijlocul verii anului 2020, fondatorul companiei BionTech, Ugur Șahin, a dat asigurări că nicio companie farmaceutică nu se va îmbogăți de pe urma vaccinurilor împotriva noului Coronavirus, iată că prețurile vehiculate pentru cel de la Pfizer creează rumoare și nemulțumire. Comisia Europeană a primit azi vară o ofertă confidențială din partea celor de la Pfizer BionTech prin care se arată că UE pierde 3,8 miliarde de euro în fiecare zi și 1,4 trilioane de euro în decursul unui an gestionând pandemia. În aceste condiții, doar vaccinul poate fi soluția pentru a pune capăt acestei situații.

Prețul vaccinului Pfizer se ridica atunci la 54,08 euro pentru o doză și era catalogat drept o ofertă generoasă, prețul fiind valabil doar în cazul achiziționării a minimum 500 de milioane de doze. Oficialii companiei justificau prețul exorbitant al ofertei anterioare prin beneficiile asupra sănătății pe care le are noul preparat medical.

Așadar, inventatorul vaccinului Pfizer BionTech, Ugur Șahin, s-ar fi îmbogățit peste noapte. Compania sa ar fi încasat 27 de miliarde de euro pentru suficient de multe vaccinuri pentru a imuniza jumătate din populația Uniunii Europene. Mai mult, oficialii ar fi dat asigurări că prețul include “o reducere substanțială”, scrie Sueddeutscher Zeitung.

Wolf Dieter Ludwig, președintele comisiei pentru medicament din cadrul Colegiului Medicilor din Germania, crede despre oferta inițială Pfizer și BionTech că este una dubioasă. “Consider că oferta lor este un mod de a face profit care nu se justifică în actualul context pandemic”, mai susține Wolf Dieter Ludwig.

În luna noiembrie a anului trecut, U.E. a semnat un contract cu cei de la Pfizer și BionTech. U.E. a obținut o reducere consistentă de preț în comparație cu oferta primită în iunie și a fost semnat un contract în valoare de 1,95 de miliarde euro pentru aproximativ 100 de milioane de doze.

Dacă facem un calcul, o doză de vaccin Pfizer BionTech costă 16 euro, față de 1,78 euro cât costă o doză de vaccin Astra Zeneca.

Este bine de reamintit faptul că în toamna anului 2019 fundația deținută de Bill și Melinda Gates a investit 55 de milioane de dolari în compania BionTech, iar în vara lui 2020 a mai donat 375 de milioane de euro pentru a cerceta dezvoltarea vaccinului pe bază de ARN mesager.

Comisia Europeană a refuzat până acum să facă publice prețurile vaccinurilor negociate cu producătorii, argumentând că sunt confidențiale. Acestea s-au aflat, totuși, din sursee neoficiale.

În acest moment, vaccinurile antiCovid au următoarele prețuri pentru U.E.: Moderna-18 dolari, Pfizer BionTech -16 euro, CureVac-10 euro, Sanofi GSK, vaccinul rusesc -7,56 euro, Johnson & Johnson -8,50 dolari și Oxford Astra Zeneca-1,78 euro.