O nuntă, un botez, o stare civilă şi o zi de naştere au fost întrerupte sâmbătă seara de poliţiştii din Zalău, administratorii şi şefii de sală fiind sancţionaţi.
Poliţiştii din Zalău au fost sesizaţi sâmbătă, de către un bărbat, cu privire faptul că în patru locaţii din municipiu au loc evenimente private.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că la prima locaţie are loc o stare civilă, cu participarea a 10 persoane. Administratorul societăţii şi organizatorul evenimentului au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 500 de lei.
La o altă locaţie avea loc o nuntă la care participau aproximativ 50 de persoane, administratorul fiind sancţionat cu amendă în valoare de 2000 de lei.
Un botez şi o zi de naştere care se desfăşurau în cea de-a treia locaţie, în două săli diferite şi la care participau aproximativ 60 de persoane în fiecare sală, au fost întrerupte de poliţişti. Şi în acest caz administratorul societăţii a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2000 de lei, iar şeful de sală cu amendă în valoare 500 lei.
Poliţiştii au efectuat verificări şi la cea de-a patra locaţie, însă evenimentul sesizat nu s-a confirmat.
Poliţiştii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale dispuse pentru prevenirea răspândirii noului virus şi să nu se expună la riscuri, reamintind faptul că în această perioadă evenimentele private (nunţi, botezuri, majorate, zile de naştere) sunt interzise.
Bine ca am vecini de treaba :-)))