Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri după amiază, pentru anularea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților. Au fost 357 de voturi ”pentru”, zero abțineri și zero voturi “împotrivă”. Parlamentarii UDMR au fost prezenți, dar nu au votat.

Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi la propunerea președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Prevederi din celelalte inițiative de eliminare a pensiilor parlamentarilor, depuse de USR-PLUS și PNL, au fost preluate ca amendamente la proiectul de lege depus de PSD.

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost introduse în anul 2015, la inițiativa PSD.

“Am ajuns în această situație pentru că dumneavoastră, guvernul dumneavoastră, ați emis o OUG prin care ați înghețat pensiile și salariile în toată România. Era normal să reacționăm în acest fel, să nu mai avem indemnizații speciale atâta timp cât filosofia acestei coaliții este de recesiune. Nu am înțeles de ce nu ați făcut asta dumneavoastră, domnule Orban, anul trecut, erați premier, aveați o majoritate”, a declarat liderul social democrat, Marcel Ciolacu.

  • “Trebuie să facem ordine în legislația în domeniul pensiilor. (…) Să aducem cât mai aproape de principiul contributivității toate pensiile din România”, a spus Ludovic Orban, lider al PNL.

“Nu mai avem bani de pensii speciale.(…) Ne mai spălăm puțin obrazul față de această țară”, a afirmat, în plen, liderul USR PLUS, Dan Barna.