Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că vaccinarea medicilor se va putea face fără ca aceştia să se programeze pe platforma informatică, iar vaccinarea personalului din învăţământ va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile.

“Unităţile angajatoare, unităţile medicale vor solicita Direcţiilor de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti şi din fiecare judeţ arondarea personalului propriu nevaccinat la un centru de vaccinare funcţional de pe raza judeţului respectiv, aşa încât aceste persoane se pot vaccina la centrele de vaccinare la care sunt arondate fără programare în platforma informatică, cu condiţia ca angajatorul să informeze centrul de vaccinare cu 72 de ore anterior la data la care angajaţii doresc să se vaccineze şi să pună la dispoziţia centrului de vaccinare lista nominală a respectivilor angajaţi, tocmai pentru a se putea confirma prezenţa la vaccinare şi a se estima necesarul de vaccinuri pentru a asigura vaccinarea acestor personae”, a precizat Gheorghiţă.

Acesta a adăugat faptul că  se are în vedere şi vaccinarea cu prioritate a personalului din sistemul de educaţie.

“Încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învăţământ ceea ce include tot personalul din creşe, din grădiniţe şi cadrele didactice din şcoala primară, gimnazială, licee şi cadrele didactice din sistemul de învăţământ universitar. Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare. Este un scenariu care încă nu este definitivat. Foarte probabil locaţia în care se va efectua vaccinarea cu echipe mobile este în casa corpului didactic din fiecare judeţ unde se asigură vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar şi respectiv în centre de vaccinare organizate în cadrul universităţilor, spaţii aferente universităţilor în judeţele în care avem aceste universităţi în activitate”, a menţionat Valeriu Gheorghiţă. 

El a arătat că la sfârşitul acestei săptămâni va fi luată decizia în acest caz în baza datelor care urmează să fie centralizate de la Ministerul Educaţiei.