Unităţile de învăţământ din comuna Zimbor vor începe luni semestrul al doilea respectând scenariul galben (II) şi nu cel roşu (III), aşa cum anunţaseră iniţial reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj.

Decizia privind această modificare a fost luată vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în condiţiile în care incidenţa din ultimele 14 zile din comuna menţionată este de 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, dar ultimele date arată că aceasta va scădea până la începerea şcolii sub pragul care delimitează scenariul galben de cel roşu.

“Comuna Zimbor are o incidenţă de 3 la mia de locuitori însă, din datele pe care le avem mâine ea va fi mai mică de trei. Ţinând cont de faptul că şcoala începe luni, ne-am gândit să nu privăm elevii de prezenţa la şcoală, motiv pentru care am decis, în unanimitate, în CJSU, ca Zimbor să fie în scenariu galben”, a declarat vineri Romeo Sârca, subprefect al judeţului Sălaj.        

Având la bază rata de incidenţă pe localităţi, actualizată în 5 februarie, comunicată de Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI), ISJ Sălaj anunţase iniţial că unităţile de învăţământ din municipiul Zalău şi din comunele Bălan, Fildu de Jos şi Zimbor vor începe semestrul al doilea în scenariul roşu, cu şcoală faţă în faţă doar pentru preşcolari şi învăţământul primar şi scoală on-line pentru ceilalţi elevi.