Polițiștii sălăjeni au aplicat, luni, peste 100 de sancțiuni contravenționale în județul Sălaj, pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus. Valoarea acestora se ridică la 19.500 lei.
Au fost legitimate 838 persoane, fiind verificate 129 mijloace de transport persoane și 104 societăți comerciale.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 67 de sancţiuni contravenţionale, toate pentru nepurtarea măștii de protecție, valoarea totală a acestora fiind de 13.750 lei.
Tot în cursul zilei de luni, au fost desfăşurate şi şapte acţiuni punctuale, context în care au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.750 lei.
Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).
Contestați-le! Ve-ți avea câștig de cauza!!!
Îmi place că nici un polițist nu este luat la rost pentru abuz în serviciu pentru aplicare de amenzi neconstituționale!