Echipajele SMURD din Sălaj au avut peste 4.000 de intervenţii în cursul anului 2020, în total fiind asistate de membrii acestor echipaje peste 4.600 de persoane cu diferite probleme. 

Potrivit bilanţului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, făcut public vineri, SMURD a avut în 2020 un total de 4.241 intervenţii, dintre care 1.854 la afecţiuni medicale generale, 1.208 la diverse traumatisme şi 171 de prim-ajutor la accidente rutiere.

În total, anul trecut au fost asistate de către SMURD Sălaj 4.633 de persoane, din care 4290 adulţi şi 343 de copii.

“Anul 2020 a fost neobişnuit şi dificil pentru că ne-a schimbat modul în care trăim, muncim şi percepem ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Pandemia prin care trece omenirea a influenţat activitatea în toate sectoarele societăţii, redefinind obiectivele, strategiile şi modul de acţiune. Astfel o mare parte din resursele instituţiei noastre au fost direcţionate în scopul respectării măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, precizează reprezentanţii ISU Sălaj.

Pe de altă parte, forţele ISU au intervenit la stingerea a 264 de incendii, alte 104 incendii fiind stinse în cooperare cu serviiciile voluntare de pompieri, iar un incendiu a fost stins de către populaţie până la sosirea serviciilor de urgenţă.

Pe timpul intervenţiilor de stingere a incendiilor au fost salvate 45 de persoane.

“Îndeplinirea obiectivelor din anul 2020 se datorează disponibilităţii şi operativităţii forţelor şi mijloacelor specializate ale pompierilor militari, diversităţii şi complexităţii intervenţiilor specifice, dezideratului apărării vieţii, bunurilor materiale şi mediului, precum şi încrederii mari a populaţiei în solicitarea unităţii noastre şi în alte situaţii, altele decât urgenţele generate de incendii”, subliniază ISU Sălaj.