Campania de vaccinare se decalează începând de joi, 28 ianuarie, cu 10 zile, din cauza numărului insuficient de doze. Autoritățile spun că cei care au fost reprogramați nu sunt pensionari sau bolnavi cronici, doar lucrători din domeniile esențiale. Săptămâna trecută, în România au ajuns doar jumătate din numărul de doze alocate inițial.

“Avem un deficit de doze de 117.000, acest deficit este generat în mare parte de faptul că, în săptămâna 18-24 ianuarie, am recepţionat cu circa 51,3% mai puţine doze decât trebuia să fie alocate, reprezentând, de fapt, 93.340 de doze. Ca atare, soluţia noastră pentru continuarea campaniei de vaccinare – fără să afectăm doza de rapel, vaccinarea persoanelor cu boli cronice, a persoanelor cu vârstă peste 65 de ani şi, respectiv, a persoanelor din centrele medico-sociale, din centrele de dializă, a persoanelor nedeplasabile, va fi următoarea: începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activităţi esenţiale, pentru doza I, ceea ce reprezintă 35.304 persoane. Vor fi reprogramate în ordinea programării din 28 ianuarie, prima zi va fi 8 februarie. Practic, persoanele programate în intervalul 28 ianuarie – 11 februarie se translatează cu 10 zile mai târziu, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării iniţiale”, a explicat coordonatorul Campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Reprogramarea se face automat, fără a fi nevoie ca persoanele în cauză se se înscrie din nou în platformî. Acestea vor primi prin SMS sau e-mail informații cu privire la data la care au fost reprogramați.

“Persoanele respective, cele 35.000 de persoane, vor primi atât pe e-mail, cât şi pe SMS faptul că au fost reprogramate începând cu data de 8 februarie şi vor avea şi în platformă aceste modificări. Practic, te poţi uita în platformă şi îţi vei vedea datele atât pentru prima doză, cât şi pentru rapel. Persoanele respective vor fi reprogramate în aceleaşi centre de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit autorităților, perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie.

“Este un moment pe care dorim să îl depășim împreună, să îl depășim prin solidaritate și cred că la acest moment, mai mult ca niciodată, este nevoie să avem răbdare. Din păcate este o situație care a fost generată în majoritatea țărilor europene, au fost soluții adoptate de la o țară la alta, fie prin decalarea rapelului în anumite țări, fie prin reducerea numărului de persoane programate, fie prin, reducerea numărului de doze administrate în fiecare zi. Aș vrea să spun că la acest moment ne apropiem de 500.000 de persoane vaccinate, totalizând și persoanele care au primit prima doză și rapelul. Suntem peste media europeană, suntem chiar în primele țări europene în ceea ce privește rata de acoperire vaccinală în populație: avem un procent de peste 2% din populație acoperit prin vaccinare. În momentul în care vom avea autorizarea de punere pe piață de la Compania AstraZeneca – şi sperăm ca acest lucru să se întâmple pe data de 29 ianuarie – foarte probabil în primele două săptămâni ale lunii februarie se va derula calendarul de livrare și vom recepționa dozele alocate României pentru luna februarie. Aceste doze ne vor permite să deschidem alte centre de vaccinare, așa cum am spus săptămâna trecută, care să permită programarea persoanelor în aceste centre suplimentare”, a explicat coordonatorul Campaniei de vaccinare.

Referitor la prima etapă de vaccinare, autoritățile se declară mulțumite. “Din acest punct de vedere considerăm că obiectivul pentru etapa I a fost atins, ne situăm peste 90% procent de acoperire vaccinală pentru etapa I adresată lucrătorilor din sistemul medical şi social. În ceea ce privește etapa a doua de vaccinare care a început, după cum ştim, pe 15 ianuarie, au fost vaccinați la acest moment 175.103 pacienți cu boli cronice şi cu vârstă peste 65 de ani, în care sunt incluse şi persoanele din centrele medico-sociale şi rezidențiale, acestea reprezentând practic 17.930 de persoane. Suplimentar au fost vaccinate 56.999 de persoane care deservesc activități esențiale, din 15 ianuarie până în data de 25, când s-a făcut acest bilanț, persoanele esențiale, persoanele care deservesc activități esențiale reprezentând 32,3% din procentul tuturor persoanelor vaccinate în etapa a doua”, a detaliat Valeriu Gheorghiță.

În ceea ce privește programările în platforma informatică, din data de 26 ianuarie până pe 15 aprilie, sunt ocupate 1.800.000 de locuri pentru vaccinare, totalizând atât doza unu, cât şi doza de rapel. 73% dintre acestea sunt ocupate de persoane cu boli cronice și persoane cu vârsta peste 65 de ani, iar 27% sunt persoane care deservesc activități esențiale.

În Sălaj au fost vaccinate, până marți, 4.542 persoane.