- Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Sălaj din 28 ianuarie apar mai multe proiecte de hotărâre care vizează aprobarea numărului de posturi, organigramei şi statului de funcţii atât pentru Consiliul Județean, cât și pentru instituțiile subordonate. Proiectele mai prevăd desființarea unor compartimente din cadrul Consiliului Județean, reorganizarea altora, majorări salariale pentru personalul contractual, dar și diminuări ale numărului de posturi.
- Compartimentul relații externe, cooperare şi afaceri europene se desființează
Potrivit unuia dintre proiectele de hotărâre ce vor fi supuse votului consilierilor județeni, se desființează Compartimentul relații externe, cooperare şi afaceri europene, precum şi funcția publică de execuţie ocupată, de consilier clasa I, grad profesional superior din cadrul acestui compartiment, funcţionarul public care o ocupă urmând să fie eliberat din funcţie. Acestuia îi va fi oferit un alt post în cadrul instituției. Desființarea compartimentului și reducerea postului sunt argumentate prin faptul că activitatea prestată aici se regăsește în sfera de atribuții a altor compartimente, “astfel că menținerea unui compartiment
distinct cu această activitate nu este justificată”.
Majorări salariale pentru personalul contractual cu până la 25 la sută
Pe motiv că o parte a angajaților din cadrul Consiliului Județean Sălaj au venituri foarte apropiate ca valoare de salariul minim pe economie, conducerea instituției propune, într-un alt proiect de hotărâre, majorări salariale pentru aceștia cu până la 25 la sută.
“În aplicarea prevederilor din Legea nr. 153/2017, prin Hotărârea Consiliului judeţean nr. 4/2018, au fost stabilite salariile de bază pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Sălaj şi din cadrul unor servicii din subordinea Consiliului judeţean. Din luna ianuarie 2018 până în prezent, nivelul de salarizare al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului judeţean a rămas neschimbat, în această perioadă salariul minim pe economie majorându-se anual, acesta ajungând în anul 2021 la 2300 lei, de la valoarea de 1900 lei din anul 2018, unele categorii de salariaţi (şoferi, muncitori, îngrijitori curăţenie, personal de specialitate angajat cu contract individual de muncă) fiind foarte aproape de nivelul acestuia.
Menţionăm de asemenea faptul că prevederile art. 1 alin. (1) si (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, care plafonează unele salarii din sectorul bugetar la nivelul lunii decembrie 2020 nu se aplică personalului salariat conformă
art.11 din Legea-cadru privind salarizarea din sectorul bugetar, plafonarea la nivelul Consiliului Judeţean Sălaj aplicându-se doar la indemnizaţiile funcţiilor de demitate publică, respectiv presedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului judeţean. Luând în considerare cele prezentate, propunem majorarea nivelului de salarizare alpersonalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Sălaj cu un procent cuprins între 10 şi 25 %”, scrie în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.
Se diminuează numărul posturilor vacante din instituțiile subordonate, pentru a face economie
O serie de priecte de hotărâre vizează reducerea numărului de posturi vacante care figurează în organigramele instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Sălaj. E vorba despre Biblioteca Județeană, Centrul de Cultură și Artă și Muzeul Județean.
În vederea încadrării în cheltuielile de personal aferente anului 2021, numărul de personal din cadrul Bibliotecii Județene “Ioniță Scipione Bădescu” se diminuează prin desfiinţarea unui post vacant de bibliotecar, economia la fondul de salariu astfel obţinută pentru anul 2021 fiind de 67.697 lei.
La Centrul de Cultură și Artă Sălaj, tot în vederea încadrării în cheltuielile de personal aferente anului în curs, numărul de
personal din cadrul instituţiei se diminuează prin desfiinţarea unui post vacant de instrumentist din cadrul Ansamblului Folcloric Meseşul, economia la fondul de salariu astfel obţinută pentru anul 2021 fiind de 55.368 lei.
La Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, numărul de personal cuprins în organigrama şi statul de funcţii se diminuează prin desfiinţarea unui post vacant de paznic din cadrul Compartimentului financiar, administrativ, pază, economia la fondul de salariu astfel obţinută pentru anul 2021 fiind de 43.720 lei.
Dinu Iancu Sălăjanu: “Solicit responsabilitate și profesionalism atât la nivelul instituției Consiliului Județean Sălaj, cât și la nivelul instituțiilor subordonate“
Președintele Consiliului Județean, Dinu Iancu Sălăjanu, a explicat, pentru Graiul Sălajului, care este scopul acestei reorganizări la nivelul instituției pe care o conduce.
“Ne dorim îmbunătățirea activității profesionale la nivelul Consiliul Județean Sălaj și vom solicita consilierilor județeni aprobarea noii organigrame, care prevede reorganizarea acitivității unor departamente. Astfel, Compartimentul Relații Internaționale, Cooperare și Afaceri Externe se va desființa, având în vedere că s-a constatat că volumul de muncă nu impune menținerea unui compartiment. De asemenea, reducem numărul total de funcții (posturi) aprobate de la 163 la 160, din care ocupate efectiv, la ora actuală, fiind 116. Solicit responsabilitate și profesionalism atât la nivelul instituției Consiliului Județean Sălaj, cât și la nivelul instituțiilor subordonate, care au redus din posturile vacante, făcând o economie de aproximativ 170.000 lei. Pe ordinea de zi a ședinței din 28 ianuarie vom propune majorarea salariilor unor categorii din cadrul personalului contractual, cum ar fi șoferi, îngrijitori, muncitori calificați, etc., deoarece de 3 ani de zile salariile acestor angajați au rămas neschimbate, sunt aproape la nivelul salariului minim pe economie și suntem în imposibilitatea de a angaja oameni calificați, de exemplu un electrician.
Aceste majorări nu sunt în rândul funcționarilor publici și vor fi efectuate FĂRĂ a depăși plafonul salarial stabilit la nivelul Consiliului Județean”, spune Dinu Iancu Sălăjanu.
La o placintarie din Zalau sa dat afara trei placintari, la un magazin care vinde sucuri sa dat afara doi vinzatori ! la Consiliul Judetean sa dat afara trei angajati si zic uni ca sa angajat 5 stie el dar sa marit venitul celor ramasi cu 25 % ! A-ti vazut cit de inteligenti oameni au venit la putere ?
Ai mutilat limba romana in ultimul hal!
Se desființează posturi dar angajații care își pierd postul primesc alt post in cadrul instituției și le mai și crește salariul “numai” cu 25%!!! Grea viața de trântor la buget!!!
Bravo! Asa se incepe ,azi doi, maine trei si ramane institutia cu 40 de angajati care lucreaza.
Cred că nu ai înțeles! Angajatul căruia i se desființează postul primește alt post in cadrul instituției! Numărul trecătorilor de mentă nu scade!
trai la stat.Un(o) bibliotecar(a) care freaca mentosana toata ziua ia 5.600 lei pe luna salariu + alte bonusuri si avantaje.Fain.Asta-i tara pe care ni o dorim si pentru care ne dam viata la nevoie.Multumim PNL, multumim PSD.
trai la stat.Un(o) bibliotecar(a) care freaca mentosana toata ziua ia 5.600 lei pe luna salariu + alte bonusuri si avantaje.Fain.Asta-i tara pe care ni o dorim si pentru care ne dam viata la nevoie.Multumim PNL, multumim PSD.
trai la stat.Un(o) bibliotecar(a) care freaca mentosana toata ziua ia 5.600 lei pe luna salariu + alte bonusuri si avantaje.Fain.Asta-i tara pe care ni o dorim si pentru care ne dam viata la nevoie.Multumim PNL, multumim PSD.
trai la stat.Un(o) bibliotecar(a) care freaca mentosana toata ziua ia 5.600 lei pe luna salariu + alte bonusuri si avantaje.Fain.Asta-i tara pe care ni o dorim si pentru care ne dam viata la nevoie.Multumim PNL, multumim PSD.
Bravo! Asa se incepe ,azi doi, maine trei si ramane institutia cu 40 de angajati care lucreaza.
Da-i Dinule pe toti afara!
Lăsați ca are grijă cântărețul sa le regleze cum trebuie!!! Nu va fută grija!!!
Nu ne-ar f#te grija dacă n-ar fi pe bani publici!
n-are cantaretul sange in instalatie, ca si Bolojan de la Bihor care i-a injumatatit.
Au salariile neschimbate din 2018, cand li s-au triplat. Nu stiu de ce se raporteaza bugetarii din administratie la salariul minim pe economie, cand acesta se mai regaseste doar in sectorul privat. Astia fac ca si parlamentarii, cu cat creste salariul minim, cu acelasi procent isi majoreaza parlamentarii indemnizatia (prin lege).
Ia, uitati-va la “Inspectoru”, primul comentariu! Ce scoala, ce educatie, ce corectitudine gramaticala! Cand trebuie sa desparta, leaga, cand trebuie sa lege, desparte, Doamne fereste! Mai, nu mai scrie, vorbeste, ca tot prost gandesti!
Aceste posturi erau vacante oricum, deci asazisa economie pe care ziceti ca ati facut-o nu exista, fiind doar o tentativa de manipulare a prostului. Nu exista concedieri efective, ca la Bihor ( ala a fost pe treaba lui). Vreti economii la buget? Trimiteti aacasa 10% din personalul efectiv, ca si Tenaris in iulie 2020, si apoi, abia apoi, faceti conferinte de presa.
Se poate trimite acasă și 50%! Dacă te duci in primărie sau ANAF, jumătate din angajați stau la țigară sau freacă menta degeaba!!
Ia vedeți la protecție și paza ca sunt oameni ce nu merg la serviciu și își fac afaceri în particular. Ca și DRAGNEA și PANIE SERGIU ȘI-a angajat soție, sora și foștii lucrători de la firma proprie pe posturi calde la stat…
Lipsa unui instrumentist si a unui paznic, vor rentabiliza centrele din subordonea CJ???!!!. Incredibil!. P.S.Baiatul asta de la CJ, este departe de Bolojan.
In toate institutiile bugetare sunt posturi vacante tocmai pentru a nu da pe nimeni afara cand se fac restructurări desființează posturile vacante care nu aduc nici un castig la buget este o manevra veche ,binenteles restructurare nu inseamna neaparat dat afara oameni dar rentabilizat. Asteptam noi ,,alegatorii” ca bugetul cu salariile sa nu depășească 10% din bugetul instituțiilor de stat atunci vor fi bani la stat in rest sunt povesti de dat la ziar . Sa faci economie din posturi vacante….. sa te ai lauzi la ziar …rasu /plansu
mai nu intelegeti ?posturile erau vacante, deci neocupate, nu da afara pe nimeni!
Dinule, câți consilieri, dintre cei care primesc și pensii (unii speciale) , lustruiesc bastonul prin instituție?
D-le presedinte! In Cheud sa introdus apa prin 2009 dar nu sa respectat proiectul lasindu-ne pe str.principala fără apă 14 familii.rog sa intervenții sa fim tratati la fel ca toti ceilalti.