Premierul Florin Cîțu anunță că anul acesta sănătatea și investițiile sunt domeniile prioritare când vine vorba de alocarea de fonduri. Prim-ministrul spune, pe de altă parte, că situația economică de azi nu poate susține toate revendicările de ordin financiar din partea populației.

Într-o conferință de presă susținută luni, Florin Cîțu nu a dat un răspuns concret cu privire la majorarea pensiilor, din septembrie.
„Pensiile, costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei față de anul trecut, de la majorarea de pensii de anul trecut. Aici, vă daţi seama, deja avem… 8 miliarde înseamnă cam 0,8% din PIB, plus o creștere la alocații, creșterea de anul trecut plus creșterea de anul acesta, încă aproape 3 miliarde; vorbim de 1,1% din PIB suplimentar față de ceea ce aveam anul trecut la buget, deci cheltuieli în plus față de anul trecut. De aici pornim construcția bugetului anul acesta – pe legislația în vigoare, bineînțeles”, a afirmat acesta.

Florin Cîţu a explicat că actuala guvernare dorește să modifice atât legea pensiilor, cât și legea salarizării unitare.

„În acest moment – și am mai spus public acest lucru – ne uităm la modificarea a două legi care au creat probleme sustenabilității finanțelor publice în România. Vorbim de legea salarizării unitare, care a pornit și a fost prezentată public ca o lege care elimină inechitățile din administrația publică și a creat mai multe probleme prin tot felul de excepții care au apărut în ultimii ani. Ştiţi bine că atunci când a fost prezentată această lege se spunea că președintele României are salariul cel mai mare și de acolo pornim cu restul salariilor. Nu mai este așa, preşedintele României nu mai are salariul ce mai mare, și trebuie să reanalizăm această lege a salarizării”, a adăugat prim ministrul.


Florin Cîțu a vorbit și despre introducerea criteriilor de performanță în ceea ce-i privește pe angajații de la stat.

„În primul rând, am spus la Legea pensiilor este vorba de contributivitate și ăsta este principiul de la care pornim, la Legea salarizării este vorba de a introduce mai multă eficiență în administrația publică. Aici e vorba și de a lega performanța, veniturile de performanță – sunt mai multe lucruri. Pe lângă faptul că vrem să avem o ierarhizare clară, ar trebuie să introducem și niște indicatori de performanță, care să fie conectați la aceste venituri. Deci creșterea veniturilor să nu mai fie una decisă politic în fiecare an, să fie una legată de performanța economiei. (…) Sunt mai multe variante, chiar să știți că sunt variante pe care le-am introdus și urma să le introducă Ministerul Finanţelor Publice, lucru care se întâmplă în UE de foarte mult timp, şi la Comisia Europeană. De exemplu, o rotație, să nu mai rămână în aceeași poziție 20 de ani de zile, după un mandat sau două mandate de director general sau în funcție să trebuiască să schimbi locul în altă parte. Sunt multe exemple în UE de bună practică în guvernanța administraţiei publice pe care le vom folosi”, a explicat șeful Guvernului.


Cât despre maniera în care va fi construit bugetul pentru 2021, premierul spune că vor crește anul acesta cheltuielile cu investițiile și se va încerca finanțarea unei părți cât mai mari din investiții cu fonduri europene.