Locatarii blocului Lira Cristal au alertat ieri pompierii pentru că exista pericolul ca bucăţi de tencuială desprinse de pe bloc să cadă pe trecătorii din zonă. „Detaşamentul de Pompieri Zalău, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Porolissum» al judeţului Sălaj, a fost solicitat să intervină, in jurul orelor 10.40, pentru inlăturarea unor elemente de tencuială de la blocul Lira de pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiu”, ne-a declarat locotenentul Lucian Jacodi. Tencuiala era desprinsă la etajul şapte şi exista posibilitatea să cadă in orice moment, ameninţand sănătatea trecătorilor. Speriat, locatarul de la acel apartament a anunţat imediat pompierii. Ajunşi la faţa locului, pompierii au asigurat zona şi au inlăturat tencuiala desprinsă de pe bloc.
Acest incident vine după ce in vara anului trecut pompierii zălăuani au fost nevoiţi să intervină la un bloc situat deasupra Galeriilor Meseş pentru a desprinde tencuiala care ameninţa să cadă peste trecători.
Blocurile ceauşiste se descompun
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...