Personalităţi naţionale şi internaţionale de prim rang, alături de oficialităţi locale şi judeţene au fost prezente duminică, la Zalău, la bustul lui Simion Bărnuţiu, la marcarea Zilei Unirii Principatelor Române, de la 24 ianuarie 1859.

Printre cei prezenţi s-au numărat ministrul de Interne, Lucian Bode, fostul Ambasador al Statelor Unite ale Americii – Adrian Zuckerman, ambasadorul Belarusului – Andrei Grinkevich, ministrul consilier la ambasada Federaţiei Rusia – Igor Iniushkin, europarlamentarul Cristian Terheş, oficialităţi locale şi judeţene.

“Marile reforme statale au începutul la mijlocul secolului XIX, punctul de infleţiune fiind dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, drept domnitor al Principatelor Unite al Moldovei şi Ţării Româneşti. Recunoaşterea acestei duble alegeri, urmată de unificare instituţională, dar şi o serie de acţiuni majore, precum adoptarea primei Constituţii româneşti, reforma electorală, reforma agrară şi cea învăţământului reprezintă repere majore şi au fixat momentul Micii Unirii drept fundament pentru întregirea naţională de la 1918. Unirea de la 1959 a fost rezultatul dorinţei de nestăvilit a unei naţiuni care a renăscut şi care a pornit pe drumul ireversibil al unităţii naţionale, câştigând ulterior victorii de etapă cu jerfe imense, până la momentul desăvârşirii marelui act al Unirii de la 1918”, a  precizat, în discursul său, ministrul de Interne, Lucian Bode.  

În cadrul festivităţilor, au fost depuse jerbe de flori la bustul lui Simion Bărnuţiu, iar mai apoi a fost intonată Hora Unirii.

Festivităţile continuă după amiază, la Şimleu Silvaniei, cu marcarea Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, printr-o masă rotundă găzduită de primăria oraşului, precum şi o serie de evenimente la Muzeul Holocaustului din Şimleu Silvaniei, printre care video-interviuri cu supravieţuitori ai Holocaustului, celebrarea supravieţuitorilor Holocaustului – intervenţie online din New York cu Elly Berkovits Gross şi prezentarea activităţilor din cadrul înfrăţirii dintre Şimleu Silvaniei şi Petach Tikva, din Israel.