Bursele şcolare sociale şi de studiu pentru elevii din Zalău se vor majora, începând cu luna ianuarie, de la 60 de lei la 100 de lei pe lună, dacă proiectul de hotărâre în acest sens va fi aprobat de către consilierii municipali în cadrul şedinţei care va avea loc joi, 28 ianuarie.
Potrivit proiectului, bursele sociale şi de studiu vor fi de 100 lei/ lună/ elev, cele de performanţă – 225 lei/ lună/ elev iar bursele de merit 150 lei/ lună/ elev.
Până în prezent, bursele sociale şi de studiu erau în valoare de 60 de lei, dar administraţia locală este obligată să le majoreze la minim 100 de lei, potrivit unei hotărâri de Guvern aprobate la finalul anului trecut.
Valoarea totală a burselor acordate de la bugetul local a fost de 600.000 de lei în 2016, 1.119.830 lei în 2017, 1.140.000 lei în 2018, 182.000 lei în 2019 şi 1.560.000 în 2020.
”La aprobarea bugetului pe anul 2021, în funcţie de posibilităţile de finanţare, respectiv dacă vor fi asigurate sume de la bugetul de stat cel puţin la nivelul minim stabilit prin HG 1064/2020, vom reanaliza cuantumul acestora”, se arată în referatul de aprobare al hotărârii de Consiliul Local de joi.