Daniel Săuca a caştigat concursul pentru ocuparea postului de manager al Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Sălaj, fiind de altfel singurul candidat. Concursul s-a desfăşurat in două etape, prima fiind in perioada 11-18 ianuarie – analiza proiectului de management, iar a doua, in 21 ianuarie, cu proba de interviu. Candidatul a obţinut nota 9 la proiectul de management şi 10 la interviu. In urma celor două probe, comisia l-a declarat căştigător al concursului pentru şefia Centrului de Cultură şi Artă pe Daniel Vasile Săuca, mai transmite purtătorul de cuvant al administraţiei judeţene.
In perioada 2005 – 2010, Daniel Săuca a fost redactor – şef al revistei de cultură „Caiete Silvane”, editată de Centrul Culturii Tradiţionale Sălaj, sub egida Consiliului Judeţean Sălaj. Este colaborator al mai multor instituţii de presă din judeţ, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj şi a publicat mai multe volume de poezie şi proză. Din luna octombrie a anului trecut, de cand s-a infiinţat Centrul de Cultură şi Artă, Săuca a ocupat funcţia de director interimar al instituţiei.
Intrebat fiind de obiectivele pe care şi le-a stabilit la conducerea nou infiinţatei instituţii de cultură a judeţului, Daniel Săuca ne-a spus că in perioada următoare va face publice atat priorităţile Centrului Judeţean de Cultură cat şi conţinutul proiectului său de management.
Reamintim că actualul Centru de Cultură şi Artă reuneşte activităţile Centrului pentru Conservarea şi Promovare a Culturii Tradiţionale, Şcolii Populare de Arte şi Meserii şi Ansamblului folcloric „Meseşul”, devenite secţii ale instituţiei.