Manifestările zilei de 24 ianuarie, cand romanii sărbătoresc Unirea principatelor romane, Moldova şi Ţara Romanească, sau Unirea mică, cum i se mai spune, infăptuită in 1859 de Alexandru Ioan Cuza, concurează cu cele din 1 decembrie, Ziua naţională a Romaniei, cand este marcată Marea Unire de la 1918. Iar de anul următor, data de 24 ianuarie va fi zi de sărbătoare naţională legală, in care nu se va lucra, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaţilor. Actul normativ mai prevede că autorităţile statului vor marca ziua prin „manifestări cultural-educative cu caracter ştiinţific şi evocator”, care vor „evidenţia rolul deosebit al Unirii Principatelor in dezvoltarea pe multiple planuri a Romaniei”. In acest an, autorităţile publice locale, inclusiv in Sălaj, au pregătit cel puţin la fel de multe acţiuni aniversare ca şi de Ziua naţională. Şi pe bună dreptate 24 ianuarie este la fel de importantă ca şi 1 decembrie. Pentru moldoveni este prilej de mandrie şi spun cu fiecare ocazie că „Romania s-a născut la Iaşi”. Ziua de 24 ianuarie a fost pană la 1948 sărbătoare naţională, fiind data la care romanii şi-au văzut visul de unitate implinit. Odată cu instaurarea regimului comunist, insă, 24 ianuarie a fost neglijată. Gurile rele spun că vina pentru „uitarea” semnificaţiei zilei de 24 ianuarie ar fi avut-o şi Nicolae Ceauşescu, care nu ar fi dorit ca manifestările prilejuite de ziua sa de naştere, 26 ianuarie, să fie eclipsate de sărbătoarea istorică a romanilor. In orice caz, repunerea in drepturi a acestei zile importante pentru romani este un demers firesc. Pentru că 24 ianuarie este ziua in care s-a născut Romania.
Cea de-a doua zi naţională
Articole
Scrisoare de mulțumire pentru toate educatoarele
Pregătirea unei serbări de Crăciun cu preșcolari – un efort nevăzut, dar de neprețuit În tradiția nescrisă a învățământului preșcolar, apropierea sărbătorilor de iarnă este marcată prin minunata Serbare de Crăciun susținută de cei mici.În spatele unei serbări de Crăciun reușite, în care cei mici strălucesc pe scenă, cu costume impecabile, poezii învățate și colinde cântate cu emoție, se află o muncă susținută și dedicată a educatoarelor. Deși acest efort este de multe ori invizibil, rezultatele sunt…
Mai mult...Elevul Roland Petrean și profesorul său, Florin Morar, premiați de ministrul Educației
Roland Petrean, elevul de la CNS Zalău care ne face cinste cu fiecare participare a sa la competiții naționale și internaționale de informatică, a fost premiat de ministrul Educației, Ligia Deca, pentru rezultatele sale excepționale. Alături de Roland Petrean, a fost premiat și profesorul Florin Morar, cel care îl pregătește, îl susține și îl îndrumă. Recompensată a fost și unitatea de învățământ pe care o reprezintă, Colegiul Național „Silvania” Zalău. Ministerul Educației a organizat marți, 17 decembrie,…
Mai mult...