Doar 9 persoane au fost confirmate ca infectate cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore, în Sălaj, numărul redus de noi cazuri fiind datorat, în primul rând, numărului mic de teste realizate. Pe de altă parte, până în prezent în judeţ au fost vaccinate 1.231 de persoane, fără a exista reacţii adverse.
Conform datelor centralizate de Instituţia Prefectului, luni, 11 ianuarie, situația epidemiologică la nivelul județului Sălaj se prezenta astfel: 6.514 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei; 9 persoane confirmate în ultimele 24 de ore; 5.294 pacienți declarați vindecați de la începutul pandemiei; 998 cazuri pozitive în prezent, din care, 65 persoane spitalizate, iar 984 persoane cu test pozitiv aflate la domiciliu, care au consimțit să se izoleze (monitorizate de medicul de familie); 784 persoane aflate în carantină la domiciliu; 171 persoane decedate, inregistrate de la începutul pandemiei.
Incidența înregistrată la nivelul judeţului Sălaj, la data de 11 ianuarie, este de 1,67/1000 de locuitori.