Nemulţumirile pleacă de la noua lege a salarizării şi de la politizarea instituţiilor.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat ieri, intr-o conferinţă de presă susţinută la Zalău, că a decis să „declanşeze conflictul de muncă, la nivel naţional, intre cei aproximativ 50.000 de membri ai FNSA şi Guvernul Romaniei, pentru situaţia deosebit de dificilă in care se află salariaţii din administraţia locală”. „Noi am transmis Guvernului revendicările noastre pentru rezolvarea acestor nemulţumiri, insă ei ne-au dat un răspuns nefavorabil, care nu soluţionează in niciun fel cerinţele noastre şi pe data de 24 ianuarie vom notifica Guvernul că declanşăm conflictul de muncă”, a declarat Valer Suciu, preşedintele FNSA. Pe langă conflictul de muncă, sindicaliştii se pregătesc de greve in toată ţara. Pană in acest moment au adunat de la bugetari semnături in procent de 20 la sută pentru acţiuni de tip grevistic şi i-au in calcul pichetarea Guvernului. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că „noile legi de salarizare nu fac altceva decat să continue diminuarea salarială, incepută cu 1 iulie 2010, prin amputarea celui de al 13-lea salariu şi prin neacordarea primei de vacanţă”. „Acesta nu sunt legi de salarizare, ci legi de tăieri”, au declarat reprezentanţii angajaţilor din administraţie. De asemenea FNSA cere „depolitizarea instituţiilor publice pentru că toată administraţia este politizată pană la nivel de portar”.
Sindicaliştii din administraţie declară război Guvernului
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...