Varstnicii peste 65 de ani, bolnavii cronici, gravidele aflate in ultimele două trimestre de sarcină mai au la dispoziţie 5.191 de doze de vaccin antigripal gratuit, transmit reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj. Peste 54 de mii de sălăjeni au fost identificaţi ca făcand parte din grupele de persoane cu risc crescut de imbolnăvire cu gripă. Pană acum, aproape 14 mii de persoane au fost imunizate gratuit, in cadrul cabinetelor medicilor de familie. Vaccinul antigripal pentru sezonul rece 2010-2011 conţine inclusiv tulpina AH1N1, protejand astfel persoanele vaccinate de contactarea virusului pandemic, aşa-zisa gripă „porcină”. Mihai Cheşeli, purtătorul de cuvant al DSP Sălaj, a anunţat că s-a inregistrat o nouă creştere a bolilor specifice sezonului rece. „In perioada 10-16 ianuarie, s-au inregistrat 1.529 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, in creştere cu 7 la sută faţă de săptămana anterioară, şi 220 de pneumonii acute, reprezentand o creştere cu 22 la sută faţă de intervalul anterior.