Adolescenţii Sălajului consumă droguri, deşi şcolile de care aparţin nu recunosc acest fenomen. Intr-un cod al dependen-ţilor se spune că primul pas in tratarea unei probleme este să recunoşti că ai o problemă. Un studiu al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog efectuat in urmă cu trei ani in şapte licee din judeţ, pe aproximativ 400 de elevi de liceu, inainte de apariţia etnobotanicelor, arată că 2,7 la sută dintre elevii chestionaţi au consumat marijuana sau haşiş cel putin o dată de-a lungul vieţii, 0,6 la sută au consumat droguri cel puţin in ultimul an şi 0,3 la sută au consumat astfel de droguri in luna anterioară completării chestionarului. Totodată, 1,5 la sută dintre adolescenţi au mărturisit că au folosit sedative şi tranchilizante care au in componenţă substanţe psihotrope. Trei adolescenţi au recunoscut sub protecţia anonimatului că au consumat cocaină. De atunci, fenome-nul a fost neglijat de autorităţi. Profesorii şi directorii de şcoli incă susţin sus şi tare că in şcoala lor nu se consumă droguri. Neoficial, la urechile noastre, a opiniei publice şi chiar a poliţiştilor a ajuns de nenumărate ori informaţia că liceul cel mai prestigios din Zalău este o pepinieră de consumatori şi distribuitori. Inclusiv cei care au cercetat cazul fabricii de droguri de la Chendremal au declarat că „preparatele” au ajuns la peste 100 de liceeni din Zalău. Ştiu ei ce ştiu dacă susţin o astfel de afirmaţie. Pariem că o ştiu şi directorii de şcoli, că acest lucru nu a fost trecut vederii nici profesorilor de la clasă care ar fi trebuit să sesizeze comportamentele deviante ale elevilor. O ştiu şi părinţii şi cu toate acestea continuă să le finanţeze puşculiţa astfel incat să-şi permită „luxul” de a-şi procura dozele, pentru că nu sunt deloc ieftine. Cand vor constata consecinţele, va fi prea tarziu. In nebunia lor, tinerii ajung să vandă lucrurile din casa părinţilor pentru a face rost de bani. Chiar şi cei care vor accepta să se trateze ar putea constata că, in Romania, n-au unde, sau că e… prea tarziu.
Mai tarziu e prea tarziu
Articole
Scrisoare de mulțumire pentru toate educatoarele
Pregătirea unei serbări de Crăciun cu preșcolari – un efort nevăzut, dar de neprețuit În tradiția nescrisă a învățământului preșcolar, apropierea sărbătorilor de iarnă este marcată prin minunata Serbare de Crăciun susținută de cei mici.În spatele unei serbări de Crăciun reușite, în care cei mici strălucesc pe scenă, cu costume impecabile, poezii învățate și colinde cântate cu emoție, se află o muncă susținută și dedicată a educatoarelor. Deși acest efort este de multe ori invizibil, rezultatele sunt…
Mai mult...Elevul Roland Petrean și profesorul său, Florin Morar, premiați de ministrul Educației
Roland Petrean, elevul de la CNS Zalău care ne face cinste cu fiecare participare a sa la competiții naționale și internaționale de informatică, a fost premiat de ministrul Educației, Ligia Deca, pentru rezultatele sale excepționale. Alături de Roland Petrean, a fost premiat și profesorul Florin Morar, cel care îl pregătește, îl susține și îl îndrumă. Recompensată a fost și unitatea de învățământ pe care o reprezintă, Colegiul Național „Silvania” Zalău. Ministerul Educației a organizat marți, 17 decembrie,…
Mai mult...