Cu un număr de şase mandate de consilier local, social-democraţii vor să-şi impună viceprimarul in comuna Surduc.
In urma numărării celor 2.135 de voturi valabil exprimate, din totalul de 13 mandate de consilier local, PSD a obţinut şase mandate, trei mandate au mers către PDL, iar trei către PNL. Un mandat a fost atribuit candidatului independent Băbănaş Alin-Cristian, potrivit oficialilor Instituţiei Prefectului Sălaj. Conform procesului verbal privind centralizarea voturilor, duminică s-au prezentat la urne 2.194 de alegători, dintr-un total de 3.164 prevăzuţi in listele electorale. Pe mana PSD-ului au mers 798 de alegători, PNL a strans 438 de voturi, PDL – 476, PNŢCD – 41, UNPR – 86, Petran Ioan – 21, iar independentul Băbănaş Alin – 284. Şedinţa de constituire a Consiliului Local va avea loc in termen de 20 de zile de la data alegerilor, consilierii aleşi fiind convocaţi in şedinţă de către prefectul judeţului, Alexandru Vegh.
PSD il vrea pe independentul Băbănaş pentru a crea majoritatea
Pentru a avea majoritatea in Consiliul Local Surduc, PSD mai are nevoie de un singur mandat de consilier local şi ca să nu negocieze cu celelalte partide, pesediştii s-au orientat repede şi l-au atras pe Băbănaş Alin către ei. „Nu ascundem faptul că am avut discuţii cu domnul Băbănaş inainte de alegeri şi după aflarea rezultatelor. Cred că in urma acestei colaborări vom reuşi să desemnăm viceprimarul”, ne-a declarat prim-vice-preşedintele PSD Sălaj, Iuliu Nosa. Potrivit deputatului, PSD nu s-a gandit incă pe cine sprijină pentru funcţia de viceprimar şi aşteaptă ca rezultatul alegerilor să fie validat, ca mai apoi să fie desemnat consilierul care va avea sprijinul organizaţiei judeţene pentru a ocupa scaunul de viceprimar.
Lucian Bode constată trei fenomene politice
Preşedintele PDL Sălaj, Lucian Bode, spune că in urma alegerilor de la Surduc a constatat trei fenomene politice. „Primul fenomen este că organizaţia PSD a crescut spectaculos şi a prins două posturi de consilier la redistribuire, al doilea este că organizaţia PNL şi-a inju-mătăţit numărul de man-date, iar al treilea că am reuşit să ne consolidăm poziţia cu ocazia acestor alegeri, menţinandu-ne numărul de consilieri şi crescand numărul de voturi obţinute”, a declarat pedelistul. Totuşi, preşedintele PDL este nemulţumit de rezulta-tul pe care l-a obţinut organizaţia Surduc „pentru că resursele umane alocate in această campanie au fost mult peste ceea ce organizaţia poate duce in acest moment”.
Căpilnaşiu este supărat pe rezultat
Rezultatul alegerilor de duminică i-a nemulţumit pe şefii PNL Sălaj, după ce organizaţia de la Surduc şi-a redus numărul de consilieri de la şase la trei. „Suntem nemulţumiţi şi este clar că avem o problemă. Am avut discuţii premergătoare şi analizăm acest eşec, adică reducerea numărului de consilieri de la şase la trei”, a declarat Radu Căpilnaşiu, preşedintele PNL Sălaj. Legat de o posibilă alianţă la nivel local, liberalul nu este foarte increzător mai ales că „Alin Băbănaş a fost in campanie total impotriva primarului”. Surse din PNL Sălaj ne-au spus că unul dintre vinovaţi este şi primarul Chira Ionel, ^impotriva căruia este pornită foarte multă lume”.