Autorităţile din Sălaj se pregătesc pentru vaccinarea anti-COVID, care va debuta la începutul anului viitor, primul pas fiind stabilirea centrelor unde va avea loc vaccinarea.

Potrivit Instituţiei Prefectului Sălaj, autorităţile responsabile au trimis spre avizare un număr de 13 centre de vaccinare la nivel judeţean, dintre care patru pentru imunizarea personalului medical şi medical-social şi alte nouă pentru vaccinarea populaţiei.

Cel mai probabil, pe listă se vor afla unităţi medicale din Zalău (două), Jibou, Cehu Silvaniei, Şimleu Silvaniei, Crasna, Ileanda, Sărmăşag şi Hida.

Primele doze de vaccin anti-COVID vor ajunge în România între Crăciun și Revelion și va fi o tranșă simbolică, de până în 10.000 de doze, din care vor putea fi vaccinați 5.000 de oameni, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare în România, medicul Valeriu Gheorghiță.

Potrivit medicului militar, în luna ianuarie România ar urma să primească 600.000 de doze, care ar permite vaccinarea anti-COVID a 300.000 de persoane, iar “cantitatea va crește de la o lună la alta”.

În prima etapă vor fi vaccinate persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social din sistemul public și privat. Mai exact, în prima etapă va fi vaccinat personalul din spitale și unități ambulatorii, sistemul de medicină de urgență, medicina primară, laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății, personalul din serviciile stomatologice, medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical, paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare, personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale şi care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu, personalul din serviciile de sănătate publică, unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie, centrele de dializă și transfuzii şi personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.

Vaccinarea se va realiza prin intermediul unităților sanitare sau a centrelor de vaccinare ori a echipelor mobile de vaccinare – în funcție de situație.

Etapa a doua include populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale şi se va derula prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie, după caz. Populația cu grad ridicat de risc este reprezentată de adulți cu vârsta peste 65 de ani şi persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate. Lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale sunt cei care asigură funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora), personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești, personalul din sectorul economic vital (procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază), uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă, centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric, unități de producție, transport și distribuție gaze, unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi, unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale, comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale), personalul din unitățile de învățământ și creșe, poștal și din servicii de curierat, al cultelor religioase, din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale), din domeniul salubrității și deșeurilor.

Populația generală va fi vaccinată abia în etapa a treia, prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie/centre de vaccinare drive-through, după caz.

Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și voluntară şi ne-obligatorie și se va realiza fără niciun cost din partea persoanelor care vor fi vaccinate.