Tăierea sălciilor de mari dimensiuni din zona gării vechi a Zalăului a stârnit reacții în mediul on-line, administrația locală precizând vineri, într-o postare pe contul oficial de Fecebook, faptul că este vorba de un proiect european prin care se dorește amenajarea unui spațiu verde în zona respectivă.
“Prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene, Primăria Municipiului Zalău amenajează un spațiu verde, cu loc de joacă pentru copii, în zona Sala Sporturilor, pe terenul situat în fața și în stânga Casei Albe. Proiectul care se află în implementare în zona respectivă face parte din cele 10 zone degradate din municipiu care vor fi modernizate. Lucrările care urmează să fie executate în această zonă constau în: racordare la utilități (apă, energie electrică), instalare sisteme de irigații și fibră optică, montare stâlpi de iluminat, plantări arbori și arbuști, așternere pământ vegetal și gazon, montare echipamente de joacă pentru copii și camere de supraveghere”, se arată în postarea menționată.
Potrivit sursei citate, valoarea acestei investiții este de 1.934.976,46 lei, iar termenul de finalizare este 9 mai 2021.
“S-a inceput taierea frumoaselor sălcii de la sala sporturilor. Nu-s sigur dacă vor fi tăiate toate sau rărite. Mi s-ar fi părut normal ca decizia de a renunța la acești copaci să fie a noastră, a cetățenilor… totuși al nostru e orașul, nu al primarului, nu al vreunui privat căruia îi acoperă magazinul. S-ar fi putut lansa un concurs public de idei pentru amenajarea zonei respective: poate oamenii ar fi vrut sa vadă acolo un mic squar cu băncuțe la umbra sălciilor, poate chiar ar fi cerut o fântână arteziană”, arată, la rândul lui, pe contul său de Facebook, un zălăuan.
“Copilăria și tinerețea multora este legată de aceste minunate sălcii”, spune altcineva.
Trebuie însă precizat faptul că sălciile sunt o specie de arbori cu longevitate scăzută, de maxim 100 de ani, iar începând cu vârsta de 8-10 ani încep să aibă scorburi mari și putregaiuri, ceea ce nu le face să fie potrivite ca specii decorative în orașe, chiar dacă aspectul lor la maturitate contrazice această realitate dendrologică.
Și unde este controversa?