Secția Pneumologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău are încă 30 de aparate de ventilație non invazivă, pe lângă cele 3 de care dispunea până în prezent. Aceste aparate cresc semnificativ rezultatele tratamentului de ventilație non-invazivă, o alternativă mai bună comparativ cu intubația, și contribuie la reducerea numărului de pacienți transferați la Terapie Intensivă, unde locurile sunt, oricum, limitate.

De la începutul pandemiei COVID-19, achizițiile de echipamente de protecție și dotări au reprezentat o provocare pentru spital, deoarece totul a trebuit să fie făcut într-un mod foarte alert, susțin reprezentanții unității medicale.

„Țări cu sisteme de sănătate avansate au fost afectate sever de amploarea pandemiei. Modul de manifestare a infecției SARS-COV2 și evoluția simptomatologiei sunt imposibil de prezis și de anticipat. Sunt pacienți tineri, fără factori de risc sau boli asociate, care după zile de evoluție favorabilă se deteriorează rapid, inexplicabil, având nevoie de oxigenoterapie, ventilație non-invazivă sau chiar invazivă (intubare). Avem pacienți vârstnici, dar și tineri, pe care i-am preluat în serviciul de Pneumologie cu plămânii afectați sever, abia realizau saturații de oxigen în sânge de 30-45 % (alarma se dă la saturații sub 90%). Aceștia au nevoie de ventilație în secție săptămâni în șir. Înainte de această donație din partea TenarisSilcotub, secția era dotată cu 3 aparate de ventilație non-invazivă, ca atare, managementul situației actuale a devenit extrem de dificil, nevoia de ventilație non-invazivă a pacienților fiind mult mai mare. Cele 30 de aparate noi cresc semnificativ rezultatele tratamentului de ventilație non-invazivă și contribuie la reducerea numărului de pacienți transferați la ATI”, spune medicul Gabriel Găvriluț, șeful Secției Pneumologie.

“Anul 2020 a venit cu experiențe neașteptate și ne-a pus în situația să regândim implicarea noastră în comunitate. Pandemia ne-a testat limitele, în special cele ale sistemului medical. Am simțit că e și rolul nostru să sprijinim spitalul județean, cu soluții potrivite și cât s-a putut de repede. Suntem foarte bucuroși că am contribuit cu 30 de aparate de ventilație non – invazivă, într-un moment de vârf al pandemiei”, afirmă Codruța Hodrea, manager în Relația cu Comunitatea la multinaționala care a donat cele 30 de aparate.