Preşedintele social democraţilor din Sălaj, Ionel Ciunt, crede că era loc de mai bine în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de PSD la nivel judeţean, la alegerile parlamentare de duminică, dar că există mai mulţi factori care au făcut ca partidul să fie abia a treia opţiune a electoratului, după PNL şi UDMR.
„Sunt mulţumit de rezultatul obţinut la nivel naţional, unul previzibil, având în vedere bâlbele Guvernului din ultimul an de zile. La nivel de judeţ, era loc de mai bine. Însă, ţinând cont că un ministru este preşedintele unei formaţiuni politice din Sălaj, iar la o altă formaţiune politică Dacian Cioloş este şi el originar din judeţ, suntem mulţumiţi de scorul obţinut. Din păcate, n-am reuşit să mobilizăm electoratul aşa cum ne-am fi dorit”, a precizat Ionel Ciunt.
Acesta a reamintit faptul că niciun partid nu a reuşit să scoată lumea la vot, prezenţa fiind una foarte scăzută.
În opinia liderul PSD Sălaj, absenteismul se datorează faptului că oamenii au alte preocupări acum, legate mai mult de sănătatea lor, iar alegerile ar fi trebuit amânate.
PSD a obţinut la nivel judeţean, atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor, mai puţin de 15.000 de voturi, reprezentând circa 21% din voturile valabil exprimate.
Cu aceste rezultate, ei s-au clasat pe locul trei în Sălaj, după PNL (27%) şi UDMR (24%).
Pai, cum sa fie mai bine, Ciunt, cand voi il protejati pe Pop Gheorghe de Racas, il puneti pe primul loc ca nu cumva sa scape al 5-le mandat!
Si la aceste alegeri se poate vedea clar ca Salajul e plin de tarani needucati si alti prosti ignoranti.
Mare va e nesimtirea!
aa si Ion! Veti sta in opozitie cu Psdragnea al vostru in urmatorii 4 ani.Adio ciolan al puterii.Consolati va si trăiți cu gândul la ce ati pierdut.
Dle Ciunt ti se datoreaza scorul redus pt PSD, pt ca ai pus interesul personal si de pritenie cu familia Pop Gheorghe , inaintea interesului partidului .CONTINUA ASA, SI O SA RAMANETI VOI DOI DE UNI SINGURI + FOSTA ANALFABETA INSPECTOARE GENERALA LUCY DE LA INVATAMANT ! Ai fost super avertizat, sa termini cu acest individ, care vrea si al 5 lea mandat, in loc sa se retraga daca avea minim bun simt, asa cum a facut Nosa ! Cu ac propunere ai pierdut f mult din credibilitate ! PACAT CA TE EXPUI SI SACRIFICI PENTRU ASEMENEA EXEMPLARE !!!!@
Asta i-am spus si noi lui Ciunt sa termine cu minciunile si prostelile cu care ii ameteste pe salajeni! Ce-ai Ionele de-l tii pe prost in brate? Asa ai facut si cand ai instalat-o pe proasta de nevasta-ta la carma ISJ! Ti-ai batut joc de copiii salajeni punand-o pe mediocra sefa! Vai de tine!
Asa-i dom Primar.Era loc de mai bine.De prindea PMP Parlamentul era foarte bine.Ati fi intrat in opozitie pe veci.Acolo unde vi-i locul.