Un fost punct termic din Zalău a fost transformat într-un centru de zi pentru copii defavorizaţi, printr-un proiect european în valoare de peste trei milioane de lei.

“Astăzi, 2 decembrie 2020, a fost demarată procedura de recepţie pentru obiectivul de investiţii ‘Amenajare centru de zi pentru copii în municipiul Zalău prin schimbarea destinaţiei Punctului termic nr. 17’. În urma lucrărilor, imobilul de pe Aleea Torentului a fost modernizat şi recompartimentat, aici urmând să fie desfăşurate servicii cultural-recreative după finalizarea orelor de şcoală pentru 76 copii/ zi, majoritatea proveniţi din comunitatea urbană marginalizată. În timpul vacanţelor, acest Centru va suplini rolul şcolii în petrecerea timpului de către beneficiari”, se arată într-o postare pe contul oficial de Facebook al primăriei Zalău.

Potrivit sursei citate, centrul de zi are, la parter, trei săli pentru cursuri, din care o sală ce va fi dotată ca laborator de limbi străine, o sală de mese, o sală multi-funcţională şi grupuri sanitare, iar la etaj, două birouri. Urmează dotarea spaţiilor interioare cu mobilier, echipamente IT şi veselă.

Proiectul în valoare de 3.347.797 lei este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional – Axa 4.3 – comunităţi urbane marginalizate.