Contradicţiile care vin de la Bucureşti se ţin lanţ. Ba ieşim din recesiune peste cateva luni, ba ne adancim mai rău, ba avem bani destui pentru salarii şi pensii, ba nu mai avem. Criză. Acesta este cuvantul care face parte din cotidianul nostru şi ne-a transformat din nişte pesimişti moderaţi in pesimişti fără scăpare de moment. Un moment care durează deja de doi ani şi nu dă semne să se termine. Unii spun că vom ieşi din acest impas şi prin sprijin din exterior, dar ne aducem aminte de o veche vorbă din popor: ajută-te singur! Lumea e ciudată. Atunci cand te ajuţi singur, te ajută şi ea. Atunci cand te laşi să cazi in gol, in hăul prăpastiei, lumea te impinge şi mai jos. E ca şi atunci cand mergi la un ghişeu şi te intorci cu coada intre picioare cu problema nerezolvată. In multe cazuri, dacă iţi cunoşti drepturile şi ţi le ceri, problema ta va fi rezolvată cat ai clipi din ochi. Dacă eşti nehotărat, nu ştii ce vrei şi nu ştii sigur că acel funcţionar te poate ajuta s-ar putea ca problema ta minoră nerezolvată să capete proporţii nedorite. Cu alte cuvinte, ajută-te singur şi hotărăşte-ţi singur soarta pentru că nu te ajută nimeni fără cel mai mic interes. Mulţi se intreabă cum să te ajuţi singur, cand statul iţi pune piedici după piedici. Păi, tocmai aici e problema. Suntem săraci pentru că depindem prea mult de stat. Producem prea puţin şi consumăm prea mult, cu precădere din ceva produs de alţii, cărora le umflăm profiturile, in timp ce noi ne adancim in faliment. Stand cu mana intinsă la statul clientelar, nu numai că nu vom ajune prea departe, dar vom fi tot timpul la cheremul lui. La cheremul unui stat asupritor, prea darnic cu clientela sa şi prea hapsan şi nedrept cu cetăţenii săi.

Post Views: 69