Aflate în imposibilitatea de a mai rezista pe piață, din ce în ce mai multe societăți comerciale din domeniul retail-ului nealimentar intră în faliment, atrage atenția Organizația Patronală a Retailerilor din România.

“În perioada iulie – septembrie procentele de scădere a volumului vânzărilor retailului nealimentar față de aceeași perioadă a anului trecut au fost de până la 75%, cu o medie a scăderilor între 35% și 45%. Scăderea de trafic din lunile iulie-septembrie a fost și ea de până la 60%, cu vârfuri chiar și de 75%, media situându-se în intervalul unor scăderi de 35%-50%, față de același interval din 2019. În contextul în care traficul în magazinele din retailul nealimentar HoReCa din centrele comerciale înregistreaza scăderi și mai accentuate, lipsa oricărui sprijin imediat din partea autorităților va conduce la închiderea definitivă a numeroase companii din domeniu, multe dintre ele branduri și producători români, și la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă”, spun reprezentanții RoRetail într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Referitor la granturile în valoare totală de aproape 1 miliard de euro, acordate IMM-urilor de către Guvern, organizația susține că autoritățile nu au ținut cont de sugestiile trimise și nu au inclus pe lista celor eligibile activități afectate serios de pandemie. “RoRetail a transmis în nenumărate rânduri către ministerele de resort, Guvern și Parlament propunerile sale de activități eligibile pentru acordarea de granturi de capital de lucru și/sau investiții, activități afectate sever de starea de urgență și alertă instituite ca urmare a crizei Covid-19. Ele nu au fost însă în final incluse în prevederile OUG 174/2020”, afirmă reprezentanții comercianților.

În cazul în care autoritățile nu vor găsi soluții concrete care să salveze industria de retail nealimentar si HoReCa din centrele comerciale, membrii RoRetail spun că vor apela, ca soluție de ultim resort, la diferite forme de protest public.