România are în față, în anii ce vin, șansa istorică a unei dezvoltări rapide. 80 de miliarde euro, bani europeni, sunt la dispoziția României pentru investiții și modernizare.
O fereastră scurtă de oportunitate, de numai câțiva ani, ce poate fi exploatată la maximum doar de un guvern PNL, cu experiența dovedită a succeselor ce au transformat deja orașe și județe românești cu fonduri europene.
Dar accesarea într-un termen scurt și până la ultimul cent a sumei destinate României, presupune trei lucruri: stabilitate politică și eliminarea blocajelor PSD, o administrație liberală cu majoritate solidă în Parlament și parteneriat al Guvernului cu Președintele Iohannis, care a negociat la Bruxelles cele 80 miliarde euro pentru dezvoltarea și modernizarea României.
Spitalele regionale, deblocate de PNL după ani de bâlbe pesediste. În doar șase luni de la instalare, Guvernul PNL a semnat contractele de finanțare pentru cele trei spitale regionale Cluj (investiție de 540 mil. euro.), Iași (investiție 500 mil. euro), și Craiova (603 mil. euro), spitalele promise de PSD cu bani europeni încă din 2015.
Guvernul, prin ministerul Fondurilor Europene, s-a angajat în construcția spitalului județean Sibiu – o investiție anume proiectată de administrația județeană liberală pentru se putea califica la finanțare europeană. Pe fondul crizei sanitare, 1,2 miliarde euro, fonduri europene nerambursabile, au finanțat deja în acest an dotarea spitalelor din România.
Un miliard de euro pentru racordarea gospodăriilor la gaze. Guvernarea PNL a deschis în vară și calea către finanțare europeană a racordării populației la rețeaua de gaze naturale – facilitate de care polonezii și ungurii beneficiau încă din 2014. Programul „Reclădim România” a alocat un miliard euro fonduri europene pentru extinderea rețelei și racordarea gospodăriilor românilor la gaze naturale.
Pentru a putea folosi eficient suma de 80 de miliarde de euro, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, spune că trebuie crescută de două sau chiar de trei ori capacitatea de absorbție și implementare.
În 6 decembrie, coșmarul incompetenței și blocajelor PSD va fi lăsat în urmă, căci România are perspectiva a patru ani de stabilitate și dezvoltare prin modelul liberal al investițiilor cu fonduri europene, singurul cu succes dovedit. Trendul actual al investițiilor în dezvoltarea țării trebuie accelerat prin reformarea instituțiilor birocratizate care încetinesc ritmul de absorbție și prin sprijinirea Guvernului și Președintelui cu o majoritate solidă în Parlament.